Anul școlar 2020-2021 vine cu modificări? Ce noutăți se anunță?

Proiectul ordinului de ministru privind structura anului școlar viitor a fost pus în dezbatere publică. Prima zi de școală ar putea fi în data de 14 septembrie, iar ultima, în data de 18 iunie. Vacanțe care să țină cont de religia copiilor și semestre egale sunt doar câteva dintre propunerile făcute publice.

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin de ministru privind structura anului școlar pentru 2020 – 2021. Este posibil ca noul an școlar să înceapă mai târziu, pe 14 septembrie, după ce anul trecut prima zi de școală a fost în data de 9 septembrie. De asemenea, vacanța de primăvară este propusă a fi fracționată; are în vedere atât Paştele Ortodox, cât și pe cel Catolic. Față de anul școlar în curs, când semestrul I este mult mai scurt decât semestrul al II-lea, acestea ar urma să fie împărțite în mod egal, fiecare semestru având 17 săptămâni.

Structura anului școlar propusă pentru 2020-2021 arată astfel:

  • Anul școlar 2020 – 2021 începe la data de 1 septembrie 2020, se încheie la data de 31 august 2021;
  • Elevii sunt așteptați la cursuri în data de 14 septembrie;
  • Elevii din învățământul primar și cel preșcolar beneficiază de vacanță în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2020;
  • Ca element de noutate, în semestrul al II-lea vacanța de primăvară va ține cont de sărbătorile pascale – va fi fracționată în două părți.

Anul școlar se structurează pe două semestre, 34 de săptămâni, după cum urmează:

  • Semestrul I – 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie – 29 ianuarie 2021)
  • Semestrul al II-lea -17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021)

„Având în vedere perioada în care vor avea loc sărbătorile pascale, am propus fracționarea vacanței de primăvară pentru a permite familiilor reunite, inclusiv membrilor din diaspora, să celebreze împreună”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

Vacanțele elevilor sunt programate astfel:

  • Vacanța de iarnă (23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021)
  • Vacanța intersemestrială (30 ianuarie – 7 februarie 2021)
  • Vacanța de primăvară
    • Paștele Catolic (2 – 11 aprilie)
    • Paștele Ortodox (30 aprilie – 9 mai)
  • Vacanța de vară (18 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului școlar 2021-2022).

Inspectorul școlar general al ISJ Caraş-Severin, Carina Pristavu, ne spune părerea vizavi de schimbări: „Proiectul lansat în dezbatere propune ca anul școlar 2020-2021 să înceapă în data de 1 septembrie, iar cursurile să înceapă în 14 septembrie. Trebuie să facem distincție între data de începere a anului școlar și data de începere a cursurilor. Noi agreăm ideea propusă pentru că știm realitatea din școli. Știm că într-adevăr este necesar a se începe cursurile în data de 14 septembrie, altfel se va suprapune noul an școlar cu cel în curs. În plus, trebuie organizată și a doua sesiune de bacalaureat în toamnă, din 20 august până în 28 august, ca apoi, la 1 septembrie să înceapă cursurile… va fi greu. Mi se pare bună și ideea de fracționare a celor două semestre, organizate în mod egal: 17 săptămâni/semestru. Atunci când nu sunt egale, în semestrul mai lung, presiunea cade tot pe elevi. Fracționarea vacanței de Paște: să ținem cont că sunt elevi și de altă confesiune religioasă decât ortodoxă. Să le acordăm și lor șansa de a avea vacanță în acea perioadă. La fel și în cazul profesorilor”, declară inspectorul școlar general pentru Express de Banat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/