Într-un oraș în care orice nouă inițiativă este un punct de plecare pentru dezvoltarea comunității locale, proiectul prin care se vor reabilitate clădiri importante transformându-se în muzee, refacerea parcurilor și un nou festival de epocă adaugă un plus de speranță viitorului.
Primăria Oravița a reușit accesarea unui proiect important din care locurile de muncă nu vor fi uitate. În valoare totală de aproximativ un million de euro, finanțare nerambursabilă, proiectul promite să transforme atât fizic orașul, cât și din punct de vedere spiritual, fiind investit în tradițiile locale străvechi.
Așadar, vechea primărie va fi transformată în muzeu, se va reamenaja fosta sală Cazino a Teatrului Vechi „Mihai Eminescu”, trei parcuri vor fi modernizate, iar străzile orașului vor fi asaltate de un nou festival ce va evoca timpurile trecute. Partea bună este faptul că întregul proiect, odată ce va fi declarat eligibil, va avea finanțare europeană totală, cheltuielile de proiectare și consultanță reprezentând fiecare câte 1 la sută din proiect, însă vor fi recuperate din finanțarea totală. Astfel că acest proiect nu va solicita nicio investiție financiară din partea primăriei, însă beneficiile lui sunt fără măsură pentru binele orașului.
Două muzee noi și parcuri pline de flori
Refacerea clădirii în care pe vremea când Oravița era capitala județului, în perioada interbelică, ea reprezenta primăria orașului este primul pas în proiect. Clădirea, foarte frumoasă, este deteriorată de timp, însă se constituie într-un monument de arhitectură. În momentul de față, două familii cu probleme sociale locuiesc în ea, însă acestea vor fi mutate în alte locuințe sociale, iar clădirii i se va reda valoarea din trecut. Un muzeu va fi înființat în incinta acesteia, iar un altul va fi amenajat în fostul Cazino din Teatrul Vechi. Astfel, prin cele două muzee se va spori atât activitatea turistică, cât și ideea că orașul se va reîntoarce la valoarea culturală pe care a avut-o de-a lungul timpului.
Pe lângă cele două noi atracții turistice, orașul va beneficia și de toaletare, amenajarea a trei parcuri fiind inclusă în proiect. Cel din fața Teatrului Vechi, a primăriei vechi și a actualei primării sunt parcurile care în urma finanțării europene vor fi modernizate, înfrumuseţând imaginea de ansamblu a orașului.
Anii 1900 se întorc
Pe lângă amenajarea unor clădiri cu tradiție în oraș, o altă inițiativă importantă ce va aduce bucurie și un iz de epocă printre locuitori este „Festivalul Baroc”. Timp de o săptămână, în aceeași săptămână cu Zilele Oraviței, domnițe în rochii de epocă, muzică barocă, mai mulți cavaleri și calești de la 1900 trase de cai decorați vor patrona pe străzile orașului în amintirea unei istorii atât de prolifice pentru localitatea orăvițenilor.
Finanțare printr-un program cultural
Manifestarea de amploare ce se concretizează în festivalul de epocă, cele două muzee și cele trei parcuri ce vor aduce natura mai aproape de locuitori se constituie într-un finanţare oferită în cadrul unui program cultural european finanțat de Norvegia, Islanda și Lichtenstein.
Foto: hotelcarasoravita.ro
Se circulă în condiții de iarnă pe drumurile județene, însă toate tronsoanele sunt deschise circulației, inclusiv cele care duc spre stațiunile montane. A nins în Caraș-Severin în ultimele 24...
Cinematograful din zona Freidorf din Timișoara se deschide la anul
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281