Fundaşul de bandă stângă al Metalului Reşiţa, Florin Aniţoiu, a fost convocat de noul antrenor al echipei naţionale de tineret a României la o acţiune de selecţie.
Evoluţiile bune ale fundaşului din Valea Domanului nu au rămas neremarcate, Mihai Teja convocându-l pentru acţiunea ce are loc astăzi, la Centrul de Fotbal Buftea. Instalat recent la cârma selecţionatei Under 21, Teja încearcă să cunoască mai bine jucătorii care au atras atenţia în ultima vreme. Aniţoiu a fost unul dintre cei mai apreciaţi rosso-neri în actualul sezon, remarcându-se atât în faza defensivă, cât şi în atac, desele sale urcări în bandă fiind urmate de centrări foarte periculoase, de multe ori chiar decisive.
La acţiunea de la Buftea au fost convocaţi mai mulţi tineri din Liga a II-a, printre care şi Ovidiu Popescu, un alt reşiţean, dar care joacă astăzi pentru ACS Poli Timişoara.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Radu Miruță cere Camerei Deputaților să adopte legea împotriva dezinformării, după ce o ambulanță aflată într-o misiune de salvare a fost atacată de persoane care au crezut într-un clip...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Daria Alexandrescu |
09 August 2026
Siegfried Mureșan atacă PSD în plină criză energetică: „Gălăgie, circ și populism alături de AUR”
Ariana Popescu |
09 August 2026
Comuna Constantin Daicoviciu, polul folclorului autentic din Banat
Ariana Popescu |
09 August 2026
Program special al bacului Moldova Nouă – Usije, cu ocazia Zilelor Orașului Moldova Nouă 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

