Interesele celor care conduc destinul unei localităţi şi sunt responsabili de dezvoltarea ei, mai ales pe plan economic şi al pieţei forţei de muncă, nu sunt întotdeauna aceleaşi. Deşi reprezintă aceiaşi alegători şi ar trebui să tragă la aceeaşi căruţă, consilierii locali din Anina sunt astăzi împărţiţi în două tabere din cauza unui proiect de exploatare a unui zăcământ de cărbune care pare să aştepte să fie rapid exploatat.
Pe ordinea de zi a ultimei şedinţe s-a aflat aprobarea scrisorii de intenţie privind Asocierea în Participaţiune a SC Antrepriza Şteier SRL (firmă ce are drept unic acţionar Consiliul Local Anina) şi SC Lazăr Trade SRL (un investitor al cărui capital majoritar vine din Suedia şi care caută să exploateze acest „depozit” de cărbune).
Discuţiile s-au aprins încă de la început, iar divergenţele au părut să aibă şi o rădăcină politică, în conflict fiind în principal grupul PNL cu cel al PSD, aliat cu reprezentanţii PDL. Primii susţin cu fervoare proiectul, ceilalţi îşi exprimă rezerva şi sunt nemulţumiţi de unele aspecte ale contractului de asociere, dar au şi rezerve asupra siguranţei locuitorilor din zona viitoarei exploatari şi a imobilelor în care aceştia trăiesc.
Şi, pentru că dezbaterea proiectului nu a dus la niciun rezultat diferit de punctul de plecare al ei, s-a trecut la vot. Cu o majoritate simplă de 7 voturi pentru şi şase abţineri, Asocierea în Participaţiune pentru exploatarea cărbunelui din aproape centrul oraşului a fost aprobată şi lasă cale deschisă următorilor paşi în demararea investiţiei.