Anina își face echipă pentru promovare!

Minerul Anina este un nume de referință în fotbalul cărășean. Deși de ani buni echipa evoluează doar în campionatul județean, vara lui 2016 vine cu vești bune pentru microbiștii din zonă. Întărită cu câțiva jucători experimentați, Minerul Anina a câștigat deja un trofeu și are gânduri mari pentru viitorul sezon al Ligii a IV-a.

Într-o formulă nouă față de sezonul trecut, Minerul Anina a câștigat o competiție de tradiție, Cupa Anina. La ediția din acest an, formația anineană a învins detașat echipele Rapid Buchin (cu 4-0) și AS Oravița (9-0) și a intrat în posesia trofeului. Cel mai bun jucător a fost desemnat Costinel Stanciu, de la Minerul Anina, golgheter a devenit tot un jucător al acestei echipe, Cristian Popa, în timp ce titlul de cel mai bun portar i-a revenit lui Alin Vasile, de la Rapid Buchin. Organizatorii i-au acordat un premiu de excelență lui Dragu Ghena, pentru întreaga sa activitate de la Rapid Buchin. Prezent la evenimentul sportiv din partea Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, Marius Popescu, unul dintre importanții conducători de club din fotbalul cărășean, a apreciat nivelul competiției și forța noii echipe a Aninei, pe care o vede printre pretendentele la pozițiile fruntașe ale clasamentului în viitoarea ediție de campionat.

“Încep prin a felicita organizatorii și echipele participante. Am avut o discuție înaintea începerii turneului, cu delegații echipelor participante, și i-am rugat să respecte competiția, să respecte efortul organizatorilor Cu prezența și buna desfășurare a întrecerii s-a ocupat Marian meșinschi. Care din punctul meu de vedere a reușit, cu eforturi substnțiale, să orgnizeze o competiție care dă satisfacție celor prezenți la ea. S-a desfășurat într-un climat de sportivitate totală și am văzut la lucru trei echipe importante ale fotbalului județean din Liga a IV-a, care sunt la începutul pregătirilor și au încercat să facă niște eforturi și să demonstreze că au valoare. Pentru mine, surpriza mare a fost echipa locală, Minerul Anina, care în campionatul trecut știu că a avut multe sincope și pierdea uneori la scoruri mari, cu care nu am fost obișnuit de-a lungul anilor cu această echipă. Am văzut la lucru niște jucători foarte buni, care pot face față cu brio și la niveluri mai mari. În plus, toate meciurile au fost de calitate, chiar dacă au fost niște scoruri prea mari, dar acum nu vreau să scot în relief echipa Aninei, dar a și meritat victoria la fiecare meci, și cu Buchinul și cu Oravița. Au meritat prin calitatea fotbalului prestat și prin clitatea unor fotbaliști pe care nu-i știam, nu i-am mai văzut pe aici. Este meritul lui Marian Meșinschi și a reușit să închege o echipă care are un viitor dacă reușește să se mențină în formula actuală și poate cu ceva ajustări, o văd una dintre echipele care va avea un cuvânt important de spus în viitoarea ediție de campionat”, a spus Marius Popescu.

YouTube video

“Cred că a fost o competiție reușită. Au participat trei echipe de valoare din fotbalul județean, am putut să ne verificăm potențialul cu mai puțin de o lună înaintea începerii campionatului, împotriva a două echipe bune, Buchin și Oravița. Cred că suntem pe drumul cel bun și am convingerea că putem să ne batem la primul loc în această ediție de campionat. Încerc să nu mă îmbăt cu apă rece, a fost un turneu de verificare, meciurile oficiale vor fi altfel, dar cu încă doi-trei jucători putem ataca locul întâi. Au fost transferați jucători cu experiență de la Timișoara, care au activat în Liga a II-a și Liga a III-a. În plus, au fost aduși jucători din Mehedinți, jucători buni, care au dat un plus de valoare echipei, pe lângă tinerii noștri talentați, pe care i-am avut și care au jucat în ediția anterioară de campionat”, a precizat Marian Meșinschi, antrenorul echipei din Anina.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/