Sindicatul „Reșița 1771” a cerut aprobare pentru organizarea unei ample mișcări de protest în centrul Reșiței. Liderii organizației se declară îngrijorați de soarta uzinei, în contextul insolvenței și planului de reorganizare care se elaborează în această perioadă.
Angajații de la Uzina Constructoare de Mașini Reșița așteaptă să vadă planul de reorganizare a societății. Asta, mai cu seamă că, insolvența blochează creșterea salarială pe toată perioada ei.
„Tematica e foarte simplă: sensibilizarea factorilor care pot ajuta UCMR. Așteptăm să iasă programul de restructurare. Oamenii nu vor pleca în șomaj. Probabil, este vorba despre reorganizari interne pentru reducerea de consum”, a spus Jivomir Tovladiat, liderul sindicatului „Reșița 1771”, din cadrul UCMR. În plus, acesta a adăugat că insolvența uzinei le creează dezavantaje angajaților. „Trebuie să forțăm factorii politici să se implice mai mult. În situația insolvenței măririle salariale sunt blocate, iar în UCMR sunt și angajați care câștigă 800 de lei”, a adăugat liderul Sindicatului „Reșița 1771”.
Proteste, ca să atragă atenția
Prin urmare, primul pas pe care îl fac ucemeriștii este să picheteze Prefectura Caraș-Severin și să îi înmâneze prefectului o scrisoare deschisă, adresată premierului Răzvan Ungureanu. Aceeași scrisoare va ajunge la Guvern și pe canalul sindical, astfel încât oamenii să fie siguri că prim-ministrul o va citi. După pichetarea de la Reșița, urmează și una la București.
„Vrem să atentionăm factorii locali, guvernanții, cetățenii Reșiței și ai județului Caraș-Severin și nu în ultimul rând pe cei ai conducerii și acționariatului UCMR, că ne aflăm poate la capătul unui drum ce poate marca sfârșitul industriei în Reșița, ce poate fi sfârșitul unui mod de viață”, este de părere Jivomir Tovladiat, care crede că salvarea UCMR ar trebui să fie prioritatea „zero” pe plan local.