Angajaţii Hidroelectrica refuză privatizarea

Peste 50 de angajaţi ai Hidrocentrale Caransebeş, sucursală a Hidroelectrica SA, protestează la această oră în faţa Sălii Polivalente din Reşiţa. Oamenii sunt nemulţumiţi de decizia Guvernului de a scoate la vânzare societatea.

Intenţiile Guvernului de a vinde acţiunile a 14 mari societăţi de stat, printre care şi Hidroelectrica SA, scot oamenii în stradă. 50 de angajaţi ai Hidrocentrale Caransebeş au primit autorizaţie de protest din partea Primăriei Reşiţa pentru a manifesta în centrul municipiului. Potrivit Hotărârii de Guvern 38/2012 se doreşte listarea la bursă a zece la sută din acţiunile societăţii. „Avem informaţii că în urma negocierilor cu FMI se urmăreşte continuarea procesului de privatizare până la cedarea pachetului majoritar”, a precizat Nicolae Aurariu, preşedintele sindicatului Sincron, afiliat la Hidrosind.

Oamenii se tem că, odată cu privatizarea societăţii, aceasta va avea aceeaşi soartă ca şi alte mari companii de stat scoase spre vânzare. „Este afectată siguranţa sistemului energetic pentru că în momentul în care societatea intră pe mâinile unei firme care vrea profit, pe acei patroni nu-i va interesa ca instalaţiile să fie moderne şi supravegheate de personal specializat şi calificat”, a mai spus preşedintele Sincron.

Sucursala Hidrocentrale Caransebeş are în acest moment 198 de angajaţi, iar la nivel naţional compania Hidroelectrica dă de lucru la 5300 de oameni. Aceştia au anunţat că vor picheta în data de 4 aprilie sediul Ministerului Economiei şi Comerţului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/