Membrii Federației „Solidaritatea Sanitară” au participat la mitingul organizat astăzi în Piața Victoriei pentru susținerea revendicărilor înaintate Guvernului și Ministerului Sănătății și pentru modificarea Legii dialogului social.
Protestatarii și-au manifestat în acest fel nemulțumirea față de situația gravă în care se află salariații din Sănătate. Participarea la acest protest constituie un semnal de alarmă, avertizează liderii sindicali, printr-un comunicat de presă. Aceștia sunt de părere că sistemul sanitar se află într-o situație dezastruoasă, aceasta afectând atât salariații, cât și pacienții. Potrivit Federației Solidaritatea Sanitară, la numărul celor prezenți în stradă, în semn de avertisment pentru ceea ce poate urma, guvernanții trebuie să-i socotească și pe cei peste 30.000 de profesioniști care au părăsit sistemul sanitar în ultimii ani pentru a lucra în străinătate.
În condițiile în care acțiunea de astăzi nu va avea rezultatul scontat, protestele vor continua.