Sărbătorile de iarnă îi vor găsi pe angajaţii societăţii CET 2010 Reşiţa cu buzunarele goale. Asta, pentru că sindicaliştii nu şi-au primit salariile de câteva luni, lucru care ar putea declanşa o grevă.
Deşi trebuiau să fie virate în urmă cu două luni, salariile angajaţilor de la CET nu au ajuns în posesia oamenilor. Nemulţumirea acestora creşte tot mai mult, în condiţiile în care au mare nevoie de bani pentru a-şi face cumpărăturile pentru sărbători. ,,În cazul în care salariaţii nu vor face nimic ca să îşi recupereze banii, în calitate de soţie, voi da buzna peste acest director şi îl voi întreba cum ar putea să îşi petreacă el sărbătorile de iarnă fără vreun leu în buzunare. Această situaţie este inadmisibilă”, a spus soţia unuia dintre angajaţii CET.
Conducerea termocentralei spune că în această situaţie s-a ajuns din cauza lipsei banilor şi că a cerut ajutorul administraţiei locale pentru a rezolva problema. ,,Nu am lucrat câteva luni vara asta şi nu s-a produs nimic. Dacă nu s-a produs, nu am putut să încasăm. Pe facturile pe care le-am emis nici măcar salariile nu le acoperim. Să nu mai zic de gaz, apă, curent şi restul. Primăria Reşiţa face un efort deosebit pentru a ne ajuta cu treaba asta, s-au găsit nişte soluţii, iar până la sfârşitul acestei săptămâni banii vor fi achitaţi”, a precizat Constantin Tarbuzan, administratorul CET 2010 Reşiţa.
Potrivit unor surse apropiate Express de Banat, în cazul în care problema salariilor nu se va rezolva, aşa cum promit cei din conducere, în prag de sărbători, forţele de ordine vor avea de-a face cu o serie de proteste spontane.