Angajați și lefegii

Cunosc nenumărate persoane angajate la stat. Nu au ceva normat de făcut. Unii chiar se chinuie să le treacă timpul cuprins între cele două semnături din condica de prezență. Nu au responsabilități, nu sunt presați de finalizarea unui dosar, să zicem, pentru a-și încasa banii necesari plăților aferente bunei funcționări a unei firme. Șefii și mai micii șefi din sistemul bugetar sunt mai ceva ca un stăpân de sclavi.

Subalternii lor sunt niște idioți și doar ei, șefii, sunt capabili de mișcarea lucrurilor în sistem. Ei sunt de neînlocuit. Legea funcționarului public este beton. Nu-i poți da afară oricum, pedepsele sunt stabilite de comisii constituite din colegi etc. O feerie a frecatului mentei. Pe bani mulți. Care vin și din sporuri nenumărate. De stat pe scaun, de urcat scările, de manipulat tehnica IT, și câte și mai câte. Bașca un iPhone de ultimă generație pentru buna comunicare cu superiorii. Hai, și cu subalternii dacă ai. Sunt sute de mii de astfel de căpușe care parazitează plusvaloarea produsă de capitaliștii veroși care sug sângele proletariatului. De unde ai mă, tu statul român sacii ăștia de bani să-i arunci în buzunarele lipitorilor de afișe, nepoatelor, verișoarelor și alte neamurilor proaste ce musai roiesc în jurul unui ales local, județean sau național ce a descoperit odată cu alegerea sa că este un nou Seneca și toate încep și se termină cu el?

Dar, atenție! Statul român nu este sat fără câini. Bugetarii sunt controlați de Curtea de Conturi. Care a făcut nenumărate referate în care scrie negru pe alb că banii statului au fost sifonați de angajații la buget și de șefii lor. Se constată, se fac procese verbale și se pune batista pe țambal. Focul de artificii începe la privați. Se taie în carne vie. Amenzi peste amenzi, închideri și suspendări ale activității, de multe ori sub vigilenții ochi ai mediei. Statul nu tolerează furtul. Pardon, concurența.