Andrei Ungur: „Sper ca primarul Borcean să se implice în alegeri pentru că, totuși, este membru PNL!”

City managerul Caransebeșului, numit astăzi președinte interimar al organizației PNL Caransebeș, îi reproșează celui pe care l-a înlocuit, Felix Borcean, că a acționat de prea multe ori pe cont propriu! Totodată, îi cere implicare maximă în campania pentru alegerile europarlamentare!

„Sper să obținem un rezultat bun la alegeri în formula asta. Sper ca primarul să se implice pentru că, totuși, este membru PNL. Nu am făcut încă nicio ședință de BPL ca să vorbesc cu noii membri și să stabilim obiectivele viitoare. Ce nu a funcționat până acum?! În primul rând comunicarea cu consilierii locali a fost una deficitară. Sunt hotărâri politice care trebuie luate împreună cu organizația, sunt hotărâri administrative pe care le poate lua din postura de primar, dar comunicarea și consultarea la nivelul organizației cred că a fost deficitară. Acum încercăm și o altă variantă. Domnul Vela, cât a fost primar, nu a fost și președinte de organizație. Nu e normal să se ajungă ca în timpul ședinței să existe opinii diferite”, a declarat Andrei Ungur pentru expressdebanat.ro.

Noul președinte a precizat că va avea luni o discuție cu primarul Felix Borcean și că e sigur că lucrurile vor merge spre normalitate în PNL Caransebeș. „Sunt convins că de acum încolo consilierii vor ști toate hotărârile ce vor fi supuse votului și vor vota în cunoștință de cauză. Nu că până acum ar fi votat în necunoștință de cauză, doar că atunci când va fi nevoie de o decizie politică aceasta se va lua la nivelul biroului și toată lumea va vota unitar”, a mai declarat Andrei Ungur, președintele interimar al PNL Caransebeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/