Andrei Plujar: „USR încă atrage, inclusiv în Caraș-Severin”. Ținta pentru 2024: cel puțin un parlamentar

andrei plujar usr nou

USR Caraș-Severin se află într-un amplu proces de reconstrucție. Liderul Andrei Plujar spune că se pun bazele echipei care va lupta în 2024 pentru ca filiala să trimită cel puțin un parlamentar la București.

Filiala cărășeană a USR se află în reconstrucție, după ce o parte a membrilor săi, la fel ca la nivel național, a decis să îl urmeze pe Dacian Cioloș la REPER. Președintele Andrei Plujar consideră că unii dintre cei care au părăsit barca USR nu au suportat înfrângerea din 2020, fără să țină cont de populația destul de îmbătrânită a județului, ceea ce s-a reflectat în rezultatul votului.

„În anumite filiale, USR Caraș-Severin se află într-un stadiu de reconstrucție. Este evident că rezultatele noastre nu au fost pe măsura celor din marile centre universitare din județele cu o populație mult mai mare decât a județului Caraș-Severin și cu o medie de vârstă mai mică, o populație mai activă și anumiți colegi au decis că poate drumul loc în politică s-a încheiat în momentul în care au avut rezultate mai slabe sau o primă dezamăgire. Eu consider că totuși politica este un maraton, nu este o cursă de sprint și dacă ne-am asumat prin lozincile USR și prin ceea ce a însemnat USR că aducem oameni noi în politică, era foarte greu nu doar în Caraș-Severin, în multe județe din țară, să ai rezultate imediate. Suntem în reconstrucții cu multe filiale. Mă bucur să văd că USR încă atrage, inclusiv în Caraș-Severin, și cred că, cu oameni noi alături, împreună cu majoritatea care a decis să rămână în USR și să lupte în continuare pentru idealurile care ne-au adus împreună în acest partid, vom reuși să avem rezultate mult mai bune pe viitor.”, spune Andrei Plujar.

La recenta conferință de presă susținută la Reșița, la care au participat reprezentanți ai partidului de la nivel central, dar și de la Bruxelles, s-a subliniat faptul că una dintre țintele USR Caraș-Severin pentru alegerile din 2024 este să obțină cel puțin un fotoliu în Parlamentul României. „Caraș-Severin nu are un parlamentar USR. Ne dorim ca în 2024 să dăm cel puțin un parlamentar USR în Caraș-Severin și suntem aici să îl sprijinim pe colegul și prietenul meu Andrei Plujar și toată organizația USR Reșița și Caraș-Severin să îndeplinim acest obiectiv”, declara atunci senatorul Cristian Ghica, unul dintre membrii fondatori ai USR.

cristian ghica usr