„Șansele lui Romeo Dunca s-au terminat din prima zi după ce a depus jurământul!”

dunca romeo (2)
untitled design set 970x90 px

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu îi poate încheia cariera politică lui Romeo Dunca după numai un mandat de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin și, totodată, să-i faciliteze prietenului său Silviu Hurduzeu revenirea în cea mai importantă funcție din județ.

Liberalului Romeo Dunca a început să-i placă postura de șef al județului, în sondaje stă astăzi mai bine decât s-ar fi așteptat chiar și el, astfel că în 2024 va intra din nou în bătălia electorală cu social-democratul Silviu Hurduzeu. Actualul deputat PSD are misiune clară de la partid: să recâștige funcția de președinte al Consiliului Județean. Grindeanu îl poate ajuta pe Hurduzeu încurcându-l pe Romeo Dunca. Vicepremier și ministru al Transporturilor, acesta poate hotărî soarta unor proiecte pentru care Dunca insistă atât de mult. Proiecte pentru care a cheltuit bani și timp și de a căror reușită depinde în foarte mare măsură și cota sa de încredere în rândul cărășenilor.

Întrebat dacă va recurge inclusiv la sabotarea lui Romeo Dunca pentru a-i maximiza șansele lui Silviu Hurduzeu în 2024, ministrul Sorin Grindeanu a spus pentru expressdebanat.ro că nici nu se pune problema, nici nu ar fi nevoie. „Sunt proiectele cărășenilor. Cum să pun piedică vreunuia? Nu o să judec niciodată, mai ales că e vorba despre județul în care m-am născut, ținând cont de culoarea politică. Atât timp cât sunt proiecte mature, vor intra pe finanțare. Aceste lucruri nu au culoare politică. Eu am convingerea că șansele lui Romeo Dunca s-au terminat din prima zi după ce a depus jurământul, în 2020! Nu vreau să transfer proiectele importante de infrastructură de care Carașul are nevoie și să le dau culoare politică. Nu așa se fac lucrurile. Sunt lucruri pe care românii le așteaptă de peste 30 de ani și cine va face greșeala să politizeze aceste proiecte cred că va fi sancționat de către electorat.”, a comentat vicepremierul României.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/