Andrei Plujar, reales președinte! „Cei care nu agreează alianța PSD-PNL pot face pasul spre USR”

andrei plujar
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Andrei Plujar va conduce în continuare destinele USR Caraș-Severin, după ce a fost reales în funcția de președinte pentru încă 4 ani. Principala țintă este să întărească echipa și să obțină un scor cât mai bun la alegerile de anul viitor.

Andrei Plujar a fost singurul candidat pentru funcția de președinte al USR Caraș-Severin, așa că va rămâne în continuare la conducere pentru o perioadă de 4 ani. Vicepreședinți sunt Cristian Coadă, Dragan Lucian Cocar și Constantin Boia. În privința Biroului Județean, s-au mai făcut mici modificări, în sensul că până acum era alcătuit din numărul maxim permis prin statut, iar acum a fost redus pentru operativitate. Ținta principală a echipei de conducere este să atragă membri noi, dar și să obțină un scor cât mai bun la alegerile din 2024.

„Țintele mele sunt să scoatem un rezultat cât mai bun la alegerile locale, care să ne permită să avem primari în Caraș-Severin, să intrăm în Consiliul Județean și în cât mai multe consilii locale. Targetul este să avem consilieri în toate UAT-urile.”, ne-a declarat Andrei Plujar.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Pentru că se prefigurează o alianță între USR, PMP și Forța Dreptei, Andrei Plujar își dorește să găsească o echipă de candidați pe care să o propună anul viitor. În acest sens, a lansat și un apel către cei care nu susțin colaborarea dintre PSD și PNL. „Am în plan în primul rând să găsesc candidați potriviți pentru USR sau pentru alianța cu PMP și Forța Dreptei. Cei care nu agreează alianța PSD-PNL pot face pasul spre USR și să devină candidații noștri la alegerile din 2024. Încercăm să ne întărim structurile, să ne asigurăm candidații pentru toate UAT-urile și tocmai de aceea ușa noastră este deschisă către orice candidat care nu agreează această struțo-cămilă, alianța PSD-PNL, și dorește să facă parte din principala forță de dreapta din România.”

La momentul actual, USR Caraș-Severin are circa 500 de membri activi, cu cotizațiile la zi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/