Andrei Plujar: „Consider că fiecare cetățean român are dreptul la tratament medical nediscriminatoriu”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Vestea că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” și Spitalul Județean de Urgență Timișoara nu vor mai trata pacienți din Arad, Caraș-Severin și Hunedoara a creat o stare de nemulțumire și în rândul politicienilor cărășeni. În opinia celor de la USR, este momentul ca politica să fie dată la o parte și împreună să se caute soluții pentru ieșirea din acest impas.

Andrei Plujar, liderul USR Caraș-Severin, spune că tabloul momentului este unul gri, cu spitale în care nu s-au făcut investiții de ani de zile, cu o populație îmbătrânită într-o proporție covârșitoare și multe persoane care au revenit în țară din zone roșii. „Nu cred că spitalele noastre pot face față unor cazuri grave de COVID-19, de fapt în momentul de față nu știm nici măcar de câte ventilatoare dispunem, ca să nu mai vorbim despre lipsa echipamentelor care să protejeze personalul medical. Noi nu am beneficiat de mănuși sau simple măști, ce să mai vorbim despre locuri în condiții igienice și de securitate la secțiile de ATI”, este de părere Plujar.

Liderul USR se declară extrem de dezamăgit de vestea care a venit de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara și nu vede altă soluție decât cea pe care Clujul a luat-o în aceste zile: mărirea capacității de tratare a bolnavilor prin preluarea unei clinici private cu 180 de locuri. În opinia sa, Timișoara ar trebui să rămână centru de tratare pentru pacienții bolnavi de COVID-19 pentru că județul nostru nu beneficiază nici măcar de o clinică privată.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„În consecință, consider că fiecare cetățean român are dreptul la tratament medical nediscriminatoriu, toți trebuie să beneficieze de aceleași condiții de tratament. Problema pacienților din Caraș-Severin trebuie să intre pe ordinea de zi a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență. Sănătatea tuturor cetățenilor trebuie să primeze!

Mai există o problemă și cu centrele de carantină din județ. Acolo se află români veniți din zonele roșii, printre care și o colegă de-a noastră. Ea ne-a scris de la Oravița și a făcut sesizări, ne-a trimis și imagini ale condițiilor inumane de la Liceul Agricol din Oravița. Nu poți primi oameni în igrasie sau cu toalete insalubre. Mai are de stat acolo 11 zile. Am văzut în paralel imagini din alte locuri ale țării, unde oamenii au fost primiți în condiții decente, chiar primitoare. Să știți că nimeni nu se așteaptă la hoteluri de 5 stele, dar toată lumea merită condiții umane, cu atât mai mult oameni care au muncit din greu în turism, construcții sau agricultură în Italia sau Spania. Vom sesiza și noi la Instituția Prefectului și DSP problemele, sunt sigur că există soluții”, a comentat, pentru Express de Banat, Andrei Plujar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/