Andrei Franț, în elita mondială

Component al lotului național, luptătorul legitimat la CSM Reșița este unul dintre cei mai valoroşi sportivi ai judeţului. Andrei face performanţă nu numai pe plan intern, ci şi la nivel internaţional.

S-a apucat de lupte la vârsta de șapte ani, călcându-i pe urme tatălui său, şi el fost luptător. L-a condus de la bun început pe calea succesului antrenorul emerit Adrian Dacica, omul care se ocupă şi în prezent de pregătirea campionului României. “Tatăl meu practica luptele și el mi-a spus de când eram mic că mă va duce la sala de lupte. Zis și făcut. La șapte ani am mers în sala de lupte și n-am mai plecat din ea”, își amintește sportivul. De-a lungul timpului, Andrei Franţ a obţinut foarte multe medalii, dar sunt două rezultate în palmaresul său care au pentru el o însemnătate deosebită. Anul acesta a obţinut titlul de campion al României de seniori. “E vorba de o medalie foarte muncită. A fost o competiție foarte grea pentru mine. Am avut cinci meciuri, unul mai dificil ca altul, și acesta a fost cel mai bun rezultat al meu pe plan național. Sunt abia la al doilea an de seniori şi sunt bucuros că am reușit în sfârșit să sparg gheața”, a precizat Andrei, care în 2011 a trebuit să se mulţumească doar cu bronz.

La o secundă de finala mondială

Înainte de asta însă, luptătorul reşiţean a intrat în elita mondială la nivel de juniori. Putea urca pe podium, dar o singură secundă, în care a fost lipsit de inspiraţie, l-a costat scump. „Chiar dacă atunci am avut o serie de accidentări, m-am prezentat la competiție și am reușit să fac cel mai bun parcurs al meu pe plan internațional. La acest Campionat Mondial am luat o decizie neinspirată într-un moment foarte important şi asta m-a făcut să pierd meciul. Puteam să cedez doar un singur punct, ieșind afară, și mai urma încă o repriză decisivă. Eu simțeam că sunt mult mai bine pregătit fizic, dar am greșit și asta m-a costat foarte mult. Puteam să fiu în finala Campionatului Mondial. O secundă îţi poate schimba sau marca viața”, a rememorat acele momente, Andrei Franț. Reşiţeanul mai are un loc cinci la Campionatele Mondiale Universitare de anul acesta.

S-a îndrăgostit în sala de lupte

Elevul lui Adrian Dacica este un tip de o modestie ieşită din comun. Întotdeauna un băiat la locul lui, Andrei împarte succesele sale cu colegii de club. Chiar dacă este un sport individual, nu poți reuși de unul singur. Sunt importanți și colegii care te ajută să te pregătești, antrenorii, familia. Tatăl meu, împreună cu familia mea, m-au sprijinit enorm, m-au îndrumat să iau cele mai bune decizii în viață și în sport”, spune sportivul. Cum cea mai mare parte a timpului şi-o petrece pe salteaua de lupte, tot acolo a cunoscut-o şi pe cea care i-a devenit soţie în urmă cu câteva zile. Andrei şi Diana Mudrag, o altă sportivă de top a judeţului, şi-au unit destinele în faţa ofiţerului stării civile şi aşteaptă ca în vara anului următor să vină şi barza.

Foto: C. Franţ

Luptă şi pentru nemţi

În România, din lupte nu se poate trăi. Andrei şi-a întemeiat o familie, iar nevoile sunt acum altele, motiv pentru care luptă şi în Campionatul Germaniei. Acolo este foarte dezvoltat acest sport, ne întâlnim pe echipe, pe ligi, pe zone. E vorba de un alt nivel”, a explicat Andrei, care a promovat de curând şi examenul pentru un post de profesor la CSŞ Reşiţa, ceea ce înseamnă că nu va părăsi sala de lupte nici la finele carierei de sportiv.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157631837672215″]


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/