Amplă acțiune de ecologizare pe Valea Cernei

actiune ecologizare 1
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Peste 170 de voluntari au participat, la finalul acestei săptămâni, în cadrul acțiunii de ecologizare organizată de reprezentanții Parcului Național Domogled – Valea Cernei.

Elevi, reprezentanți ai instituțiilor publice și operatori de turism din Băile Herculane au profitat de vremea bună din ultimele zile și au dat curs invitației Parcului Național Domogled – Valea Cernei, participând astfel în cadrul unei ample acțiuni de ecologizare pe Valea Cernei și pe Aleea Romană din stațiune.

„Ne-am bucurat să avem printre noi atât de mulți copii, elevi de la liceele din Herculane și localitățile limitrofe și să constatăm că în zonele pe care le ecologizăm în mod repetat există tot mai puține gunoaie. Acest lucru ne arată că astfel de acțiuni au efect și că merită participat la ele, pentru a avea un mediu cât mai curat. Mulțumim tuturor celor care au dat curs invitației noastre.”, transmit organizatorii.

actiune ecologizare 2

STPT job 1000x200

La eveniment au participat peste 170 de voluntari, fiind vorba despre elevi de la Liceul „Hercules” din Băile Herculane, Liceul „Nicolae Stoica de Hațeg” din Mehadia, Școala Agricolă din Cornereva, Colegiul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Baia de Aramă, dar și reprezentanți ai Grupului de Voluntari „Copiii lui Hercules”, ai echipei de handbal „CS HERCULES BĂILE HERCULANE”, ai Ocolului Silvic Băile Herculane, ABA Banat, Ecologica SA, Jandarmeria Băile Herculane, Drumuri Naționale – Secția Caransebeș, Bacolux Hotels și  Carpatina.

actiune ecologizare 3

 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/