Amintirile reșițenilor, scoase la licitație!

Ateneul Tineretului din Reşiţa este unul dintre obiectivele care au ajuns pe lista de vânzare a inspectorilor de la fisc. La un pas de licitație, oamenii de afaceri sunt dezinteresați să arunce milioane de lei pe o clădire ajunsă în paragină.

Ateneul Tineretului este scos la licitaţie pentru a patra oară. Direcţia Generală a Finanţelor Publice din Caraş-Severin vrea să vândă clădirea care ani la rând a fost gazda manifestărilor inițiate de pionierii patriei pe vremea vechiului regim. Construită pentru tinerii din oraș, imobilul s-a transformat acum într-o adevărată ruină, „roasă” de nepăsare.

Fundaţia pentru Tineret din Caraş-Severin figurează ca proprietară în acte, dar aceasta este o organizație fantomă, mai nou, pentru locuitorii orașului. Niciuna dintre instituțiile publice sau cele care derulează activități în folosul segmentului tânăr nu a avut contact cu un astfel de ONG, care să fie activ pe plan local. Probabil, aceasta e acum doar o rămăşiță de pe vremea comunismului. Reporterii Express de Banat au încercat să îi contacteze pe reprezentanții acesteia în sediul clădirii, dar holurile au fost pustii, iar toate ușile, încuiate. Mai mult, telefonul trecut la contact sună într-o veselie, fără ca cineva să răspundă.

Ruine de milioane de lei
Imobilul va fi scos la licitaţie mâine, din cauza datoriilor în valoare de aproape un milion de lei, bani restanți la bugetul general consolidat al statului. Pentru recuperarea lor, inspectorii de la fisc au stabilit un preţ dublu pe clădire.

„Întrucât imobilul costa înainte 2.000.000 lei, valoarea bunului, conform evaluării, se ridică acum la 3.912.000 lei. Este o clădire cu demisol, parter şi etaj, cu o suprafaţă de 3.753 mp. Momentan, nicio persoană nu s-a arătat interesată să o cumpere”, a declarat, pentru Express de Banat, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din Caraş-Severin, Zlatia Cocar.

ateneu resita 1  ateneu resita 2

Destinație schimbată
Ateneul Tineretului din Reşiţa făcea parte, până în 1989, dintr-un complex care cuprindea Palatul Pionierilor şi Amfiteatrul. În prezent însă, în clădire se află birouri care aparţin de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara, Inspecţia Silvică şi de Vânătoare Caraş-Severin, dar și un bar de biliard.

Licitaţia începe mâine, la ora 10:00, desfăşurându-se la sediul DGFP din Reşiţa.

 

 

 

Comments

  1. disqus_e2UXm75zgu says:

    “Palatul Pionierilor este unul dintre obiectivele care au ajuns pe lista de vânzare a inspectorilor de la fisc” ???
    De ce nu sunteti mai atenti, “ziaristilor”?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/