America cea invincibilă și benzile de desene animate!

Despre America lui Kennedy, Bill Clinton și Barack Obama s-a vorbit mereu că este cea mai securizată țară din lume. Că dacă duhurile apașe și cherokee își unesc forțele, deasupra ei nu zboară nici pasărea cerului. Atât de sigură părea să fie că nimănui nu i-ar fi trecut prin cap cum că într-o bună zi va fi penetrată în ochii întregii lumi.

Și nu o dată, ci de două ori, și de fiecare dată la televizor, ca să vadă lumea cât de vulnerabili suntem pe acest pământ, indiferent de istoria ce o avem în spate, de scuturile antirachete, de serviciile secrete, unul mai inteligent ca altul. Pe românește, când este să te ia dracu, te ia și din fața Pentagonului sau a Capitoliului.

În 11 septembrie 2001, America lui George W. Bush a fost surprinsă în pijamale, la micul dejun, de teroriștii Al-Qaeda. Au fost suficiente patru avioane deturnate pentru a muri 2.993 de oameni. Mai presus de moarte, pierea mitul invicibilității Americii, simbolurile ei reprezentate prin turnurile gemene. O Americă scutită de primul și al doilea război mondial, dar care se fălea cu filmele despre războiul de secesiune dintre Sud și Nord, cu actori precum Clark Gable, Vivien Leigh, Olivia de Havilland. „Așa ceva nu se va mai întâmpla”, avea să-și zică Unchiul Sam, lăsând să se înțeleagă că America va deveni mai întărită, mai apărată, mai sigură ca niciodată.

Povești cu și despre eroii de benzi desenate. La 20 de ani distanță, aceeași Americă, condusă de Donald Trump, este surprinsă din nou, umilită, de-a dreptul. De data aceasta, la ora la care yankeii își savurau hotdogul și se răcoreau cu Coca-Cola. Atât de surprinsă, încât nu a avut timp să reacționeze. Până au căscat gura până la urechi și au făcut ochii cât cepele de s-au dumirit întrucâtva, protestatarii ajunseseră în sala Congresului, făcându-și selfie de pe scaunul președintelui Camerei Reprezentanților. Ce democrație? Ce stat de drept? Ce umilință mai mare de atât? Patru morți, zeci de civili răniți și nu știu câți agenți de pază căpăciți înseamnă democrație? Ia să se fi întâmplat toate astea la București, la alegerea lui Iohannis. Să fi venit deranjul ăsta dinspre pesedeii de atunci ai lu’ Dăncilă, vai de mama noastră ce ne-am fi auzit. Până și presa din Djibouti, Burundi și Botswana ar fi tropăit pe ritmurile triburilor bantu și maasai. Ce titluri de-o șchioapă ar fi scris presa de peste Ocean: „Lovitură de stat la București”, „România se întoarce la comunism”, „Iliescu a înviat”.

Acum că a trecut nebunia cât de cât, întreb și eu ca omul de rând: la voi ce-a fost, bă? A, n-a fost lovitură de stat, a fost mai rău. A fost insurecție, ca la noi la 23 august 1944, după cum remarca președintele ales, Joe Biden. Recunoașteți că, timp de câteva ore, democrația lui Trump a fost în rahat până la gât, războiul de secesiune stătea să înceapă? Nu recunoașteți? Păi de ce ați fi proști să recunoașteți că și la voi se pot întâmpla de astea.

Mâine, poimâine veți alege un alt Trump, care după ce va scoate pușcașii marini în stradă, elicopterele Cobra și Black Hawk o să apară la televizor și o să vă zică hohotind: „Plecați, mă, acasă, că am glumit!”

• Tweet
• Pin It