Amenzi de peste 300.000 de lei aplicate cărăşenilor în doar trei zile pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare

alv resita banner feb25 1000x100px expressbanat stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024
alv resita banner feb25 1000x100px expressbanat

92 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 302.000 de lei, au fost aplicate de polițiștii cărășeni, weekendul trecut și în prima parte a acestei săptămâni, în cadrul unor acțiuni de amploare desfășurate pe raza localităților Oravița, Anina, Bocșa, Bozovici și comunelor arondate, majoritatea amenzilor având la bază nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare privind circulația pe drumurile publice.

Peste 100 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari au verificat, sâmbătă, 4 aprilie, duminică, 5 aprilie, și marți, 7 aprilie, modul de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de urgenţă, în zonele menționate.

În cadrul acțiunilor au fost constituite dispozitive de ordine și siguranță publică pentru verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare, menținerea ordinii și liniștii publice și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină.

Stiri si publicitate ziar expresb 1000x100
Stiri Timisoara publicitate ziar expresb 1000x100
Stiri Timisoara promovare banner maxagro
Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Echipajele au verificat în trafic peste 180 de autovehicule și au legitimat peste 344 de persoane. Astfel, în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 92 de sancțiuni contravenționale, 76 dintre acestea fiind date pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare privind circulația pe drumurile publice.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pe raza județului Caraș-Severin, echipajele de polițiști acționând permanent în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri de ordine publică, pentru asigurarea climatului de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului COVID-19, dar și pentru a preveni și combate fenomenul infracțional.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
untitled design
untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/