Amenințări cu moartea și cu arma în mână, LIVE pe Facebook!

Un tânăr de 22 de ani din comuna Turnu Ruieni a vrut să atragă atenția într-un mod total neinspirat: făcând live pe Facebook în timp ce amenința pe cineva cu moartea. Pentru a fi suficient de convingător, ținea în mână o armă. Gestul n-a trecut neobservat nici de internauți, dar nici de polițiști și procurori.

Polițiștii din Caransebeș au fost sesizați ieri de o persoană din alt județ că un tânăr face live pe Facebook, fluturând o armă și amenințând cu moartea pe un presupus dușman. Verificările au început imediat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș. Așa s-a descoperit faptul că persoana care transmitea filmarea live pe Facebook era un tânăr de 22 de ani din comuna Turnu Ruieni.

A fost rapid pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Caransebeș, pentru a interveni de urgență în locuința bărbatului.

„În urma acțiunilor, a fost găsită și ridicată o armă supusă autorizării, armă neletală cu gaze și un tub cartuș tras”, anunță polițiștii cărășeni.

Bărbatul de 22 de ani nu figurează în evidențe ca deținător de arme, așa că este cercetat pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Ancheta continuă.

La acțiunile de ieri au participat poliţişti de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul de Investigații Criminale, Poliția Municipiului Caransebeș, criminaliști de la Serviciul Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Caraș-Severin.

„Asigurăm cetățenii că dispozitivele de ordine și siguranță publică desfășoară toate activitățile necesare atât pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, cât și pentru reducerea fenomenului infracțional”, subliniază oamenii legii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/