Amendă maximă și avertisment pentru firma care nu a curățat drumul-derdeluș de la Nădrag

drum derdelus

Nereguli grave descoperite de specialiștii Direcției de Drumuri de la Consiliul Județean Timiș pe drumul înghețat care duce spre comuna Nădrag! S-au dat amenzi drastice, iar firma angajată prin contract să curețe șoselele pe timpul iernii a fost avertizată că la următoarea abatere i se va rezilia contractul. 

Specialiștii de la consiliul județean au descoperit nereguli grave pe drumul județean care duce spre Nădrag, cu privire la care primarul comunei a sesizat că era acoperit cu un strat gros de gheață. În fapt, mașinile grele ale transportatorilor de lemn din zonă au distrus marginea drumului, așa că apa care a coborât de pe versanți s-a acumulat și a înghețat, în condițiile temperaturilor scăzute.

„Am trimis Direcția de Drumuri pe teren și au constatat că a fost distrus șanțul care preia apele pluviale de către cei care exploatează lemnul în zonă. Legat de constructor (n.r, firma angajată să curețe drumul iarna), i-am aplicat penalitatea maximă, 12.000 lei și i-am trimis notificare potrivit căreia îi vom rezilia contractul dacă va mai avea o abatere de acest gen.”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJT.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Miercuri, prefectul de Timiș a cerut intervenția de urgență a autorităților județene pe drumul județean către Nădrag, după ce primarul comunei a sesizat că șoseaua este acoperită cu un strat de 4 cm de gheață.

CITEȘTE ȘI: Șoseaua-derdeluș din Timiș. „Cu mașinile se circulă foarte greu, cel mai indicat ar fi cu patinele”

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/