Ambulatoriu cu echipamente medicale de ultimă generație, la spitalul din Oravița!

cladire spital oravita

Spitalul Orășenesc Oravița nu se va lăuda doar cu intervenții chirurgicale realizate în premieră, ci și cu condițiile oferite pacienților într-un ambulatoriu nou-nouț!

Cu un manager meticulos, Mircea Popescu, cu o administrație publică locală care a înțeles să investească masiv în sistemul public de sănătate, dar și cu o echipă medicală bine pusă la punct, Spitalul Orășenesc Oravița se ridică mult peste media unităților spitalicești de stat din România.

De ceva vreme, a început și construcția noului ambulatoriu integrat, o clădire modernă cu parter și etaj, ce va include zece compartimente medicale: Dermatovenerologie, Neurologie, Pediatrie, Cardiologie, Gastroenterologie, Medicină Internă, Chirurgie, Ortopedie, Ginecologie și Balneofiziokinetoterapie. Acesta din urmă, bazându-se și pe apa termală care există la Oravița și pe care specialiștii au certificat-o ca având efect terapeutic.

Ambulatoriul va fi dotat cu echipamente medicale de ultimă generație, inclusiv un computer tomograf, pentru a asigura servicii medicale de înaltă calitate.”, a precizat Dumitru Ursu, primarul Oraviței.

Vorbim de un ambulatoriu complet nou. Acum ridicăm construcția, după care o vom mobila și utila cu tot ce e mai nou și mai modern. Nu s-a făcut rabat de la nimic. Vom avea dotare medicală de ultimă generație, nu ne va lipsi nimic. Ne-am consultat cu medicii înainte de a întocmi lista de achiziții, am achiziționat tot ce ni s-a solicitat pentru a putea oferi pacienților servicii de calitate.”, a adăugat managerul Mircea Popescu.

Tot în curtea spitalului din Oravița va fi amenajată și o platformă necesară decolării și aterizării elicopterului SMURD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/