Au fost confirmate alte două cazuri de coronavirus, astfel că bilanțul din România ajunge la 11. Este vorba despre două adolescente, una de 15 ani, colegă cu ceilalți doi elevi de la Liceul Alimentar, dar într-o altă clasă, și o tânără din județul Hunedoara.
Informațiile au fost transmise de Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului României.
„Un caz privește o tânără de 15 ani din Timișoara, care studiază în aceeași unitate de învățământ cu ceilalți doi tineri de 16 ani din Timișoara, dar într-o altă clasă. La acest moment cursurile instituției de învățământ sunt suspendate până pe 11 martie urmând ca în cursul zilei de luni, 9 martie, comitetul județean pentru situații de urgență să decidă suspendarea cursurilor până la 14 zile. Tânăra de 15 ani s-a prezentat în cursul zilei de ieri la Spitalul de Copii din Timișoara, prezentând simptome de febră și tuse și luându-se decizia internării și prelevării de probe la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara. În prezent, starea sa de sănătate este ameliorată, fără febră. Al doilea caz este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în același avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecție cu noul coronavirus (COVID-19). Tânăra de 16 ani este asimptomatică și va fi internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.”, se arată în comunicat.
Pacienta zero și bărbatul de 47 de ani au fost externați ieri după ce medicii au confirmat că nu mai au coronavirus. Direcția de Sănătate Publică Timiș a demarat ancheta epidemiologică și în cazul fetei de 15 ani.