Administrația locală din Bocșa așteaptă aprobarea finanțării din fonduri europene a altor două proiecte care vor schimba semnificativ imaginea învechită a orașului.
Primarul Eugen Cismăneanțu și-a pus în ultima vreme semnătura pe mai multe contracte de finanțare și execuție a unor lucrări deosebit de importante pentru comunitatea locală. Astfel, la Bocșa vor circula autobuze electrice, se vor amenaja piste de biciclete și se va turna asfalt chiar și acolo unde oamenii n-au îndrăznit să viseze vreodată. Astea sunt investiții certe, realizate cu contribuție minimă de la bugetul local. Banii vin de la Uniunea Europeană și din fonduri guvernamentale. Dar alocarea altor sume importante de bani depinde acum de doar câteva semnături. „Acum se văd rezultatele zilelor deloc puține în care am stat cu colegii peste program să muncim la proiecte. Mă bucură faptul că orașul Bocșa a depus foarte multe proiecte și majoritatea dintre ele se concretizează prin obținerea finanțării. Acum mai avem două proiecte pe fonduri europene care sunt în diverse faze de verificare la organismele de resort. Sper să finalizăm și aceste clarificări, să semnăm contractele și să ne apucăm de treabă”, a declarat edilul-șef al Bocșei.
Primul din cele două proiecte despre care vorbește Cismăneanțu se referă la cinematograf, Casa de Cultură, parcul din fata Primăriei și un număr de 12 străzi ce urmează a fi și ele reabilitate, completând astfel lista celor 52 care vor intra cât de curând în execuție. „În a doua cerere de finanțare avem modernizare Casă Muzeală Constantin Lucaci, un muzeu etnografic, o galerie a lui nea Costică Gruiescu și un observator astronomic cu amenajările aferente, tot ce înseamnă spațiul din spatele Casei de Cultură și un număr de 9 străzi care vor fi asfaltate în acest proiect. În orașul Bocșa din anii ‘90 încoace nu am mai avut asemenea ambiții și proiecte care să se finanțeze. Poate pentru alții nu contează, dar pentru noi contează foarte mult pentru că ele vin din fonduri europene cu o contribuție foarte mică din partea noastră. Până în momentul de față orașul Bocșa nu s-a îndatorat un leu, ceea ce este foarte important pentru că am reușit prin strângerea curelei să asigurăm cofinanțarea pentru aceste proiecte”, a mai spus Cismăneanțu.
Valoarea celor două cereri de finanțare este de aproximativ 9 milioane de euro.