Alina Gorghiu mută granița județelor Caraș-Severin și Timiș! Pentru Brian Filimon!

filimon brian

Senatoarea PNL de Timiș ar muta munții din loc doar pentru a-l înregimenta în filiala liberală din capitala Banatului pe cel mai apreciat primar din Caraș-Severin!

Prezentă la Reșița, la realegerea lui Marcel Vela ca șef al PNL Caraș-Severin, Alina Gorghiu a ridicat și mai mult cota primarului de la Măureni, despre care a declarat că l-ar dori în filiala din Timiș. „Carașul și Timișul sunt două județe în care PNL a reușit să recâștige consiliile județene din mâna PSD. Avem doi președinți foarte puternici. Eu am însă un prieten foarte bun în Caraș și le cer voie lui Romeo Dunca și Alin Nica să facem o înțelegere, să tragem puțin granița dintre cele două județe după Măureni, să-l luăm pe Brian Filimon la Timiș!”, a spus parlamentarul.

Liberalul din Măureni a fost nominalizat printre performerii partidului, printre exemplele de urmat și, deloc întâmplător, a fost răsplătit de președintele Marcel Vela cu funcția de al doilea vicepreședinte PNL Caraș-Severin, înaintea secretarului de stat Andrei Ungur, a viceprimarului Reșiței, Adrian Dacica, sau a primarului de Băile Herculane, Cristian Miclău.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/