PNL Timiș anunță printr-un comunicat de presă că a câștigat procesul cu cei doi consilieri județeni pe care Alin Nica i-a propus spre excluderea din partid. Cei doi nu vor mai putea ocupa funcțiile de aleși în cadrul CJ Timiș.
„Curtea de Apel Timișoara a dat dreptate PNL Timiș în procesul deschis de reclamanții Popoviciu Alin-Augustin-Florin şi Roman Călin cu privire la excluderea acestora din partid. Instanța a admis apelul formulat de PNL Timiș în această speță împotriva sentinţei civile nr. 2125/14.12.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul cu nr. 2213/30/2021. Curtea de Apel Timișoara a respins și cererea reclamanților privind cheltuielile de judecată solicitate. Prin hotărârea definitivă a instanței se legitimează că Popoviciu Alin-Augustin-Florin şi Roman Călin nu mai sunt membri ai PNL Timiș și, drept urmare, nu mai pot ocupa funcțiile de consilieri județeni. În cadrul PNL Timiș se va lua, în perioada următoare, decizia de înlocuire a celor doi consilieri.”, se arată în comunicatul PNL Timiș.
Liberalii au luat decizia de a-i exclude pe cei doi chiar după alegerile locale din 2020. Inițial, Alin Nica le ceruse să se retragă de pe lista de consilieri județeni, însă aceștia au refuzat.
„Nu putem să acceptăm ca unii colegi să nu își asume rezultatul politic, fiindcă am avut alegeri anterioare, chiar trei la număr, în care nimeni nu a plătit pentru eșec. Ne pregătim să îl excludem și pe Alin Popoviciu, și pe Călin Roman. (…) Nu îmi este teamă de nimic din ce ar putea declara Alin Popoviciu și e liber să o facă. Politica se face pe responsabilitate și pe asumare. Ai pierdut alegerile, ai fost cel din centrul deciziei acolo, trebuie să îți asumi. (…) Mai rău decât atât, ai subminat pe cel care a câștigat alegerile și totuși tu te ții de funcția dobândită după alegeri, mai ales că lista la consiliul județean nu am făcut-o eu, mi-a fost impusă și nu cred că era un lucru normal ca această listă să se facă fără minima implicare a candidatului la funcția de președinte. (…) Acea listă s-a hotărât la mare, cu cei pe care îi cunoașteți, nu mai reiau discuțiile.”, a explicat Alin Nica la acea dată.
Nica le ceruseră mai multor consilieri județeni liberali care au obținut mandate după alegerile din 27 septembrie 2020 să se retragă de pe listă. Pe lângă Alin Popoviciu și Călin Roman, solicitările au fost făcute și lui Nicolae Bitea și Cosmin Buboi. Bitea și Buboi au renunțat la mandate.
Alin Popoviciu nu a putut fi contactat pentru exprimarea unui punct de vedere. Călin Roman a precizat că nu dorește să facă niciun comentariu.
Foto: arhivă