Alin Nica ține cu Guvernul, nu cu Timișoara! „Niciun om cu scaun la cap n-ar băga bani într-o gaură neagră”

51565323129 14ea5a6cb4 k

Timișoara nu a primit niciun leu de la Guvernul demis Cîțu din fondul de rezervă, iar Alin Nica, liderul PNL Timiș, le ia apărarea celor de la București în acest caz, acuzând primăria de incompetență în ceea ce privește Colterm. Practic, n-au decât să se descurce! În aceste condiții, primăria se pregătește să majoreze prețul gigacaloriei, însă Nica susține că se va opune.

Primăria Timișoara a solicitat o sumă de bani de la Guvern pentru Colterm, din fondul de rezervă, dar nu a primit niciun leu. Asta deși peste câteva zile, societatea de termoficare a orașului se pregătește să dea drumul la căldură, însă instituția nu știe de unde va plăti facturile.

Deși Colterm se află într-o situație critică, iar guvernul nu a dorit să sprijine societatea, Alin Nica, șeful PNL Timiș și președintele Consiliului Județean Timiș, i-a apărarea premierului demis Florin Cîțu, acuzând Primăria Timișoara de incompetență.

Am văzut declarația domnului primar că dorește bani pentru Colterm. La realizarea bugetului pe 2021, acest hulit de către USR guvern Cîțu a dat Timișoarei 28 de milioane de lei pentru reabilitarea a două străzi și a unui parc. M-am dus să văd ce se întâmplă cu acele lucrări. Ei bine, acele lucrări începute de administrația liberală sunt și acum în același stadiu, în paragină, cu prea puține progrese. Banii respectivi nu au fost practic cheltuiți și atunci de ce să vii să ceri bani în plus când tu nu ai reușit să cheltui nici banii pe care i-ai primit la început de an?”, a afirmat Alin Nica.

De asemenea, șeful PNL Timiș a declarat că nu va fi de acord ca primăria să ceară mai mulți bani timișorenilor pentru căldură, pe motiv că instituția ar trebui să găsească de una singură soluții.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Eu vă spun un lucru foarte clar: eu nu sunt de acord, și PNL nu va fi de acord, cu transferul către populație în prețul gigacaloriei a amenzii pe care Coltermul a luat-o din cauza, să zic incompetență, să zic neglijență sau abuz al celor de la USRPLUS, al primăriei, care nu s-au aplecat asupra acestei probleme. Eu cred că, și fac un apel aici la instituțiile abilitate, să cerceteze cine sunt vinovații pentru această amendă care în mod nejustificat domnul primar dorește fie să o plătească din banii timișorenilor, prin majorarea prețurilor, fie să se milogească la guvern, ca guvernul să i-o plătească. Eu vă spun că nicio variantă nu este corectă. Trebuie să o plătească cei vinovați că au primit-o. Trebuie să găsească o soluție, pentru că nici până acum certificatele verzi nu au fost achitate. Eu zic să se pot autosesiza instituțiile abilitate în această situație, atât curtea de conturi, cât și dacă este vorba de o faptă mai gravă, organele de cercetare penală, evident”, a declarat Alin Nica.

Șeful PNL Timiș a mai precizat că niciun om „cu scaun la cap” nu are cum să sprijine Primăria Timișoara și că cei din conducerea instituției, chiar dacă ar fi primit bani de la guvern, nu ar fi fost în stare să îi cheltuie.

Când autoritatea locală doar așteaptă compensații din exterior și nu face nimic din punct de vedere organizatoric, eu cred că niciun om cu scaun la cap n-ar băga bani într-o gaură neagră, știind toate aceste lucruri. (…) Chiar dacă dă bani guvernul, ei nu sunt capabili să-i cheltuie. Guvernul a dat 28 de milioane de lei și n-au cheltuit nici jumătate până acum. Poți să le dai bani, că ei nu știu ce să facă cu ei. Totuși, de ce să dai banii cetățenilor din alte părți pe incompetența și neglijența altora. Eu cred că nu e corect”, a conchis Alin Nica.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/