La 147 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, Alin Nica, președintele PNL Timiș, a făcut o succintă caracterizare a formațiunii politice în care se află de 18 ani. Liberalul a vorbit și despre cei care au ales să părăsească partidul sau au fost trași pe linie moartă în PNL, inclusiv foști lideri la nivel național. În context, Alin Nica a comparat PNL cu un „animal” care simte când are o boală și încearcă să se vindece.
„De-a lungul celor 18 ani de membru în PNL, am fost supărat pe oameni, pe situații din PNL, dar niciodată pe partid. Și acest lucru pentru că întotdeauna în PNL m-am ancorat în principii, în modelele pe care PNL-ul ni le-a oferit și asta m-a făcut să trec peste anumite nemulțumiri de moment.”, a spus Alin Nica, președintele PNL Timiș.
Întrebat, în contextul declarației sale, despre foști lideri liberali care au ales să părăsească partidul, cum e Ludovic Orban sau Călin Popescu Tăriceanu, fie Valeriu Stoica sau Crin Antonescu, ambii o prezență publică extrem de rară, Alin Nica a spus:
„Situația în care se găsește fiecare persoană ține de opțiunea personală a fiecăruia dintre ei. Partidul Național Liberal e un organism viu care evoluează, e un partid în evoluție, de asta a rezistat 147 de ani și de multe ori persoanele nu țin ritmul cu evoluția pe care partidul și societatea o au. Și atunci, evident că se pot găsi în afara partidului în anumite momente, în anumite situații. Oamenii greșesc, iar PNL, l-am mai comparat o dată, e un animal care simte întotdeauna atunci când are o boală și încearcă să se vindece, înseamnă să elimine disfuncționalitățile astfel încât să supraviețuiască și să fie în ton cu vremurile.”, a comentat Alin Nica.