Alin Nica a identificat două posibile explicații pentru care Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a fost prima opțiune a timișenilor în două comune din județul Timiș. Ambele localități sunt conduse de primari liberali.
În Darova și Lenauheim, două comune cu primari liberali, timișenii au votat masiv candidații AUR la alegerile parlamentare din 6 decembrie. În Darova, AUR a obținut 23,16%, iar PNL s-a clasat pe locul al doilea cu 21,73% din voturi. La Lenauheim, AUR a obținut 26,32% din voturi, iar PNL doar 23,79%.
„A fost o surpriză și pentru noi ca pentru toată lumea. Nu știu de unde au apărut cei de la AUR. Dacă vă uitați, în toată partea de vest și cea de nord a județului, AUR a obținut peste 20% în foarte multe localități. Sunt localități în care a obținut chiar 27% și chiar au câștigat alegerile în două localități unde noi avem primari. Îmi explic această situație fie prin faptul că primarii noștri nu au fost foarte energici în a face campanie în zonele respective, fie prin faptul că oamenii de la AUR au avut o echipă care s-a bătut pentru fiecare vot și au reușit să câștige.”, a explicat Alin Nica, președintele interimar al PNL Timiș.
Totuși, Nica apreciază faptul că oamenii au ieșit la vot în aceste localități.
„Trebuie avut în vedere și faptul că AUR a reușit să capaciteze oameni care altfel nu ar fi venit la vot. Este un lucru pe care eu vreau să îl menționez în sens favorabil față de cei care au ieșit și și-au exprimat votul. Decât să stai acasă și după aceea să critici, mai bine vii, îți exprimi votul, chiar dacă nu o faci pentru partidele mainstream, o faci pentru un partid mai mic sau un spirit de frondă, dar dreptul la vot trebuie exprimat și pentru acest lucru eu îi felicit pe toți cei care au ieșit la vot indiferent de partidul pe care l-au votat.”, a mai spus Nica.
În Darova, prezența la vot a fost 23,23%, iar în Lenauheim – 18,73%.
AUR a primit peste 20% din voturi în 14 localități din județ, cele mai multe – 27,14% – în Teremia Mare. În Timiș, USR PLUS a obținut cele mai multe voturi în duminica alegerilor generale, însă liberalii vor trimite cei mai mulți reprezentanți în viitorul Parlament: 1 senator și patru deputați. AUR trimite în viitoarea legislatură un deputat.
CITEȘTE ȘI: Comunele de AUR din județul Timiș. Unde și-a adjudecat victoria noua formațiune politică?