„Așa liniște nu a mai fost în ultimii 20 de ani. O pauză în politică e bine-venită”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Situația inedită de la Moldova Nouă, acolo unde, din cauza unei contestații în justiție privind transparența procesului electoral de la finele lunii septembrie, orașul nu are primar și nici Consiliul Local, nu reprezintă chiar un lucru rău. Din contră. O pauză politică e nesperat de bine-venită după 20 de ani de ură și scandal – atrage atenția liderul Partidului Verde, Eugen Băleanu.

Până la clarificarea situației lui Adrian Torma, reales să conducă destinele cetățenilor din orașul aparținător Clisurii Dunării, cu ocazia alegerilor din 27 septembrie, atribuțiile acestuia revin în seama secretarul administrației publice locale. Faptul că, din punct de vedere administrativ, lucrurile se desfășoară „la limita supraviețuirii”, nu denotă tocmai o situație confortabilă, însă puțină liniște pare să le prindă bine locuitorilor UAT-ului, care nu vor mai fi înverșunați unii împotriva altora din cauza simpatiei față de un anumit politician, după cum lasă să se înțeleagă omul de afaceri Eugen Băleanu:

„Nu aș vrea să comentez asupra faptului că nici în momentul de față nu avem un răspuns din partea instanțelor de judecată, întrucât nu dețin expertiza necesară. Vizavi de faptul că Moldova Nouă nu are primar și nici Consiliul Local, într-adevăr, din punct de vedere administrativ, există un oarecare disconfort, dar, pe de altă parte, consider că e cea mai mare liniște pe care a avut-o urbea în ultimii 20 de ani. Din punctul meu de vedere, o pauză politică, chiar și mai lungă pentru orașul de la Dunăre, nu strică. De ce? Pentru că populația are nevoie de liniște, nu trebuie să mai fim înverșunați unii împotriva altora. Probabil că, din ianuarie, lucrurile vor deveni mai clare, existând posibilitatea reluării procesului electoral sau nu”.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Mai mult decât atât, indiferent de persoana care va cârmui destinele locuitorilor din Moldova Nouă, omul de afaceri a ținut să aducă în prim-plan faptul că viitorul conducător va avea datoria să militeze cu adevărat pentru binele orașului, dar și să mențină stărea de liniște proaspăt dobândită, bucuria lui Băleanu fiind cu atât mai mare, cu cât trecerea dintre ani va putea fi sărbătorită „fără Torma, Lupu sau Chisăliță”:

„Indiferent cine va fi primar, el trebuie să înțeleagă că prioritatea lui se rezumă la aducerea și menținerea stării de liniște în oraș, precum și la buna conviețuire cu celelalte partide. Altfel, de la o contradicție, azi-mâine, pe o chestie pe care poate tu nu o înțelegi sau nu ești de acord cu ea, ci cu totul altceva, există riscul ca din cauza acestui lucru să fii transformat în dușmanul orașului, să fii înjurat, umilit. Trebuie să existe o schimbare la Moldova Nouă și poate că, din ianuarie, lucrurile vor decurge normal. În orice caz, scandalurile politice personale trebuie să înceteze. De ce? Pentru că, de la un proiect în Consiliul Local, ajungi să te măscărești, să te dușmănești cu cel aflat la putere. Nu! Gata cu astfel de situații! Nu trebuie să votezi un proiect doar pentru că așa vor mușchii inițiatorului acestuia. Fiecare are dreptul la opinie. În altă ordine de idei, mă bucur că, de Revelion, nu o să avem primar la microfon. Lumea va ieși în stradă, dacă guvernanții vor permite acest lucru, vom ciocni un pahar de vin sau șampanie și atât. Nu o să mai fie Băleanu, Torma, Lupu sau Chisăliță și chiar va fi foarte bine fără ei”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/