Alin Nica îl duce pe Ludovic Orban pe șantierul centurii de sud a Timișoarei: „Nu sunt mulțumit de ritmul în care merg lucrările”

Președintele CJ Timiș se declară nemulțumit de stadiul lucrărilor la centura de sud a Timișoarei și va vizita, sâmbătă, șantierul, alături de președintele Camerei Deputaților, aflat într-o vizită de lucru în orașul de pe Bega. 

„Nu sunt mulțumit de ritmul în care lucrările merg în acest obiectiv foarte important pentru Timișoara și județul nostru. Dacă în toamnă era un procent de 23% realizat, acum avem doar un progres de 3, 4%, adică aproximativ 27% realizat. Vrem să vedem din partea constructorului care sunt motivele pentru care ritmul acesta foarte lent de lucru s-a manifestat în ultimele luni când au avut și vreme favorabilă, și rezolvarea problemelor cu care s-au confruntat în trecut legat de piedici administrative și să dăm un impuls acestui proiect foarte important.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

CITEȘTE ȘI: Noutăți de pe viitoarea centură de sud a Timișoarei. Muncitorii au început relocarea rețelei de gaz din zona Ghiroda-Moșnița Nouă

Pe de altă parte, președintele Camerei Deputaților a vorbit despre susținerea pe care guvernul o are pentru alte proiecte de infrastructură din județ.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Am trecut în revistă proiectul sălii polivalente și proiectul stadionului. Există disponibilitate clară din partea guvernului pentru a finanța aceste obiective, ele aflându-se în diferite faze de pregătire a proiectelor. Legătura la autostradă, între Timișoara și autostradă, în zona de nord, am discutat despre proiectul autostrăzii Timișoara-Moravița, necesitatea includerii unei centuri cu profil de autostradă în vestul Timișoarei, care să asigure conectarea între Timișoara-Moravița și A1. În ce privește legătura dintre Timișoara și autostradă, proiectul este într-un stadiu avansat și sunt convins că se va ajunge într-un timp foarte scurt la începerea lucrărilor de execuție.”, a spus Ludovic Orban, liderul PNL, președintele Camerei Deputaților.

Ludovic Orban se află într-o vizită de lucru, sâmbătă, la Timișoara.  A avut discuții cu primarul Dominic Fritz și prefectul Zoltan Nemeth, iar după-amiază se va întâlni cu membrii PNL și va merge la Voiteg, acolo unde au loc alegeri parțiale în 27 iunie.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/