Alin Nica, despre revenirea în PNL: Îmi doresc. Nu se pot șterge cu buretele 20 de ani

stiri politice: alin nica despre revenirea in pnl

Plecat din PNL în primăvară, după ce a refuzat să pună în aplicare decizia partidului de a se alia cu PSD pentru alegerile locale, Alin Nica nu renunță la ideea de a reveni în partid „la un moment dat”. 

Alin Nica este în prezent membru Forța Dreptei, partid din partea căruia a candidat pentru un nou mandat la președinția Consiliului Județean Timiș. A pierdut însă alegerile în fața lui Alfred Simonis.

„Eu am spus încă din momentul în care s-a luat decizia politică de a merge în alianță cu PSD și practic excluderea mea de facto din PNL că eu îmi doresc să revin în PNL la un moment dat. E partidul în care am petrecut 20 de ani, practic toată cariera mea politică a fost în PNL, nu a fost în alt partid. Și nu se pot șterge cu buretele așa ușor acești 20 de ani. Sigur că mă gândesc în continuare la această perspectivă. Problema nu e neapărat la mine, ei nu vor să mă accepte”, a declarat Alin Nica, încă președinte al CJ Timiș.

Nica a obținut, sub umbrela Alianței Dreapta Unită (USR, FD, PMP), un mandat de consilier județean în viitoarea administrație. Fostul liberal spune că nu s-a decis dacă va candida sau nu și la alegerile parlamentare din toamnă.

„Nu sunt gata listele pentru parlamentare. Încă se discută de posibile alianțe, de posibile candidaturi pe liste comune cu diverse forțe politice. Sunt mai multe variante posibile. Alianțe nu doar între partidele care au constituit alianța la alegerile europarlamentare, ci și alături de REPER și poate și alte formațiuni sau candidați independenți”, a mai spus Nica.

CITEȘTE ȘI: Alin Nica, pe ultima sută de metri cu mandatul la CJT: Nu voi ieși din viața publică

„Alegerile parlamentare și prezidențiale vor clarifica foarte mult lucrurile din punct de vedere politic în partidele din România. Iar PNL-ul, în momentul de față, este într-o groapă de potențial foarte adâncă, iar în Timiș e un dezastru total. Va fi la parlamentare, estimez, a treia sau a patra forță politică în județ: PSD pe primul loc, văd USR pe locul 2 și AUR sau PNL pe locul 3 la votul politic. Același lucru la candidații la prezidențiale. (…) Evident că PNL va trebui să se reformeze la un moment dat, după aceste alegeri”, a mai explicat Alin Nica.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/