Liberalii care se pregătesc să preia conducerea filialei Timiș vor analiza activitatea tuturor directorilor de deconcentrate din județ și vor face și schimbări pentru că „nu ne este teamă să ne asumăm acest lucru”, a declarat Alin Nica, președintele ales al CJ Timiș. În plus, Nica îl vrea înapoi la Timișoara pe Sorin Predescu, directorul Direcției de Cultură exilat la Craiova pe finalul mandatului lui Nicolae Robu.
„Când voi fi eu președintele PNL Timiș, împreună cu colegii mei din birou vom face o analiză foarte clară a activității tuturor reprezentanților noștri din funcții publice, din deconcentrate și chiar a acelor funcții din deconcentrate cu susținere politică pe care încă nu am reușit să le schimbăm și vom lua decizia astfel încât aceste instituții fundamentale din județul nostru să aibă cea mai bună conducere, cea mai competentă. Dacă va fi nevoie să schimbăm vom schimba, nu ne este teamă de schimbare și dacă va fi nevoie să numim oameni noi sau să păstrăm oamenii competenți care există nu ne este teamă să ne asumăm acest lucru”, a declarat Alin Nica, în prima conferință susținută după câștigarea alegerilor.
Nica îl vrea înapoi la Timișoara pe directorul Direcției de Cultură Timiș, Sorin Predescu, detașat la Craiova, prin ordin de ministru, pe finalul mandatului de primar al lui Nicolae Robu.
„Sorin Predescu este un om care și-a dovedit competența și este unul dintre cei care m-au ajutat inclusiv la scrierea programului de guvernare locală pe partea de cultură, așa că ar fi necinstit din partea mea să nu îl susțin în continuare pentru că relația dintre noi este veche. Este un liberal autentic și evident că îl voi susține”, a spus Nica.
În prezent, Direcția de Cultură Timiș este condusă, cu titlu temporar, de Lelica Crișan.
CITEȘTE ȘI: Director nou și temporar la Direcție pentru Cultură Timiș. Cine i-a luat locul lui Sorin Predescu?