Alin Găină, candidatul PMP la Primăria Sichevița: „Comuna noastră se găsește cu 30 de ani în urmă”

Nou în politică, Alin Găină este convins că lucrurile se pot schimba și în comuna în care locuiește, cu atât mai mult cu cât aceasta se situează în Clisura Dunării, acolo unde turismul este în expansiune.

„Spre surprinderea mea, ca să zic așa, lucrurile aproape că nu s-au mișcat de fel, cel puțin în ultimii 8 ani. Domnul primar care se află în funcție acum nu a reușit să aducă nicio îmbunătățire vizavi de nivelul de trai al locuitorilor, vizavi de tot ce ține de bunul mers al comunei. Acesta a fost și motivul pentru care m-am hotărât să candidez, să încerc, prin aportul meu, prin experiența mea și prin tot ce cunosc și am învățat până la această vârstă, să pun umărul alături de consăteni și să reușim să ducem la un alt nivel comuna”, mărturisește Alin Găină.

Candidatul PMP spune că la Sichevița timpul a stat în loc în ultimii 30 de ani. Deși este o zonă atât de frumoasă, oamenii trăiesc de pe urma agriculturii de subzistență și a subvențiilor europene distribuite prin APIA. La prima vedere, lucrurile par în regulă, însă locuitorii pot avea probleme în viitor, întrucât terenurile pe care le au nu sunt intabulate.

„Norocul sau, să zic așa, șansa noastră acolo este că în comună încă se găsesc oameni gospodari, pământul este fertil, arabil, oamenii fac agricultură după posibiliățile fiecăruia. Ne descurcăm cum putem, ca să zic așa, dar și aici întâmpinăm diferite probleme, pentru că este știut că în agricultură oamenii la ora actuală primesc anumite subvenții de la APIA, or, cu câțiva ani în urmă, s-a dat dispoziție ca edilii să ajute toți agricultorii să își intabuleze atât terenurile, cât și casele, pentru că din 2020-2021 nu știu exact termenul, nu se v-a mai putea accesa acest ajutor de la APIA decât dacă ești proprietar, adică dacă ai extras CF. La ora actuală, procentul oamenilor care au terenuri intabulate cred că este undeva de 10-15%, nu mai mult”, spune cu regret Alin Găină.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/