FC Caransebeş joacă sâmbătă, de la ora 11, pe terenul lui FC Bihor Oradea, într-un meci în care sunt puse faţă în faţă penultima clasată şi codaşa Seriei a II-a din eşalonul secund.
Cu doar şase puncte în clasament, gugulanii au mare nevoie de un rezultat pozitiv în deplasarea de la Oradea pentru a mai detensiona atmosfera. Mai întâi, oficialii clubului caransebeşean au adus preoţii la stadion pentru a-i scăpa de ghinion, dar fără rezultat. După înfrângerea în faţa Metalului au încercat să producă un şoc la echipă, antrenorul Sorin Bălu lâsându-i locul lui Alin Artimon. Nu putea să schimbe mare lucru în doar câteva zile, aşa că le-a cerut elevilor săi eficienţă şi inspiraţie în faţa porţii adverse, exact ce a lipsit până acum. ,,E un joc între două echipe cu destul de multe probleme, sunt convins că va fi un joc echilibrat, strâns, de luptă. Rămâne ca la ora jocului noi să profităm de ceea ce vor greşi adversarii noştri, iar noi să greşim mai puţin ca ei. Ar fi important rezultatul ăsta şi pentru următoarele jocuri”, a declarat Artimon.
Pentru FC Caransebeş urmează un program destul de greu, dar tehnicianul ştia asta şi înainte de a-şi da acordul pentru a reveni la echipă. Mai mult decât atât, e convins că poate redresa formaţia gugulanilor. ,,Avem trei meciuri în deplasare în următoarele cinci etape, dintre care unul este, cel mai probabil, cu liderul, cu Poli, acasă. Programul nostru nu e tocmai uşor, dar sunt convins că vom fi în stare să ajungem la un nivel maximal. Îmi voi asuma răspunderea fiecărui rezultat, chiar dacă sunt de doar câteva zile la Caransebeş. Nu voi invoca nici numărul de jucători din lot, nici zilele puţine de când sunt la echipă, responsabilitatea imediată a rezultatelor îmi aparţine”, a afirmat Alin Artimon.
mai SPECULANTULE!!!!!! tu ai fost responsabil de toate punctele Caranseesului anul trecut la liga -3-a . milogule zi mersi ca ai primit un salariu restul ciocu mic si stai capra ca de viitorul echipei se ocupa alti MARIONETA IEFTINA CE ESTI