Comisia Europeană a anunțat rezultatele ultimului apel la finanțare ce vizează alianțele de universități europene. 50 astfel de alianțe transnaționale, în care universitățile angrenate colaborează, au obiectivul de a transforma în mod inovator învățământul superior european.
Astfel, alianța UNITA, din care Universitatea de Vest din Timișoara face parte, continuă să fie susținută de CE până în anul 2027 în drumul său spre o comunitate universitară europeană, pentru o nouă etapă de dezvoltare, către excelența în educație și spre studii internaționale flexibile, spre digitalizare și cercetare relevantă pentru ecosistemele locale, regionale și naționale.
Consorțiul, format din instituții de învățământ superior din Franța, Italia, Portugalia, Spania și România, la care s-au adăugat ulterior Elveția și Ucraina, va rămâne astfel sub umbrela inițiativei „Universități Europene” și va continua să contribuie la transformarea învățământului superior european și creșterea competitivității acestuia la nivel global.
Universitatea de Vest din Timișoara este membră fondatoare a alianței din anul 2020, împreună cu Universitatea Beira Interior (Portugalia), Universitatea din Zaragoza (Spania), Universitatea din Torino (Italia), Universitatea din Pau și Universitatea Savoie Mont Blanc (Franța).
Din noiembrie 2023, alte patru universități vor deveni membre cu drepturi depline: Institutul Politehnic din Guarda (Portugalia), Universitatea din Brescia (Italia), Universitatea Publică din Navarra (Spania) și Universitatea Transilvania din Brașov (România). De asemenea, două universități din Elveția (Haute Ecole Spécialisée de Suisse Occidentale) și Ucraina (Universitatea Națională din Cernăuți) vor deveni universități partenere asociate. Perioada 2023-2027 va fi dedicată consolidării alianței și inițiativelor acesteia, iar extinderea acesteia de la 6 la 12 instituții membre a permis accesarea finanțării maxime oferite de Comisie.
„Comisia Europeană a evaluat primii trei ani de activitate a consorțiului ca fiind foarte productivi, alianța de universități europene UNITA fiind printre putinele alianțe recunoscute pentru atitudinea sa proactivă, în ansamblul alianțelor formate prin inițiativa «Universitățior Europene». Astfel, UNITA a susținut integrarea instituțiilor membre nu doar prin proiectul finanțat prin această inițiativă, ci și printr-o suită de acțiuni complementare ce au vizat atragerea de finanțări pentru: creșterea resurselor dedicate cercetării, digitalizare, susținerea antreprenoriatului în rândul studenților, asigurarea sustenabilității ecosistemului regional și testarea unor instrumente noi de colaborare inter-instituțională la nivel european. De asemenea, UNITA reprezintă un exemplu de bune practici la nivel european pentru eforturile de promovare a multilingvismului, diversitatea de mobilități internaționale pe care le oferă, conexiunile alianței cu actori relevanți din domeniul învățământului superior de la nivel global sau instrumentele de asigurare a calității activităților pe care le desfășoară. Ne aflăm pe un drum bun și suntem pregătiți să trecem la o nouă etapă de dezvoltare.”, a declarat rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.
Proiectul inițial se va finaliza în octombrie 2023, iar cel nou va demara în noiembrie anul acesta, cu o finanțare totală de peste 14 milioane de euro din partea Uniunii Europene. Astfel, UNITA își va continua misiunea de a susține inovarea în educație prin flexibilizare și internaționalizare, de a stimula dezvoltarea regiunilor rurale prin cercetare relevantă, de a crește vizibilitatea limbilor romanice și de a conecta regiunile de graniță din Europa.
O caracteristică unică a alianței UNITA la acest moment o constituie prezența a câte două instituții de învățământ superior din fiecare țară reprezentată în cadrul ei, ceea ce contribuie semnificativ la capacitatea sa de a transfera bune practici spre sistemele naționale de învățământ ca urmare a rezultatelor obținute.
În România există în prezent 17 universități membre ale acestor alianțe de universități europene. Scopul rețelei este de a oferi cadrul necesar pentru colaborare între aceste universități, între ele și instituțiile centrale în vederea dezvoltării de politici publice, dar și de a susține în mod eficient transferul de bune practici dezvoltate în cadrul alianțelor din care fac parte spre întreg sistemul național de învățământ superior din România.