Alfred Simonis renunță la președinția Camerei Deputaților. Prima măsură anunțată la CJT

alfred simonis (psd) anunta ca renunta la presedintia camerei deputatilor

„Nu ne dorim să fim cel mai mare angajator din județ”, a declarat, joi, Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș.

„La nivel de angajați și salarii, CJT nu trebuie să fie o concurență pentru zona privată din Timișoara și județ. Nu ne dorim să fim sau să devenim cel mai mare angajator din acest județ. Consiliul Județean Timiș are peste 2.500 de angajați cu toate structurile din subordine. Ne dorim o eficientizare a activității la nivelul CJT”, a spus, joi, Alfred Simonis.

Președintele ales al CJT a explicat că administrația județeană trebuie să devină un organism mai suplu. Asta înseamnă inclusiv reducerea numărului de șefi din CJ.

„Ne dorim un organism mai suplu, vom face o analiză extrem de amplă a ceea ce înseamnă activitatea în birouri, departamente, servicii. Vom face o verificare a societăților și a direcțiilor din subordinea CJT. Ne dorim o evaluare foarte clară și soluții de eficientizare la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, însă sunt niște concluzii în primă analiză și apoi să discutăm foarte ferm încât să reducem numărul de șefi din Consiliul Județean. A apus vremea când statul trebuie să plătească salarii mari și să mulțumească pe toată lumea”, a mai spus Simonis.

Pe de altă parte, liderul PSD Timiș a anunțat că renunță, din septembrie, la funcția de președinte al Camerei Deputaților: „Începând de lunea viitoare, din 2 septembrie, vor renunța la președinția Camerei Deputaților, mă voi retrage din această poziție, nemaicandidând pentru nicio altă poziție în Parlamentul României.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/