Alfred Simonis demisionează din Camera Deputaților. Care este motivul?

În plină campanie electorală pentru alegerile generale, deputatul PSD și președintele social-democraților timișeni anunță că va demisiona din Parlament în ultima zi de mandat. Alfred Simonis spune că nu vrea să încaseze bani care nu i s-ar cuveni.

Într-o postare pe rețelele sociale, Alfred Simonis explică faptul că pensiile trebuie acordate pe principiul contributivității, nu pe cel al deținerii vreunei funcții.

„Nu vreau pensie specială! Pensia trebuie să fie rezultatul contributivității, nu al vreunei funcții. De aceea, îmi voi da demisia din Parlament în ultima zi de mandat, pentru a nu beneficia vreodată de pensie specială! Conform legii, pensiile speciale se acordă doar dacă parlamentarii au cel puțin un mandat întreg. Nu am de gând să încasez bani care nu mi se cuvin. Ca tânăr politician, cred că a venit timpul să impunem o altă mentalitate în politică. Iar corectitudinea și cinstea în fața oamenilor sunt principii care nu pot fi negociate”, a scris Alfred Simonis pe Facebook.

Social-democratul spune că și-ar fi dorit eliminarea totală a pensiilor speciale, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza unei decizii a judecătorilor constituționali.

„Am luptat – fiind ferm convins că așa este corect! – pentru impozitarea drastică a pensiilor speciale. În acest an, am inițiat și am votat legea prin care toate pensiile speciale de peste 7 mii de lei sunt impozitate cu 85%. Mi-aș fi dorit eliminarea totală, dar decizia anterioară a CCR ar fi împiedicat acest proiect să devină realitate. A fost doar un prim pas – corect! – pe care îl puteam face pentru reconcilierea relației între clasa politică și cetățeni. Pentru viitor însă, viitorul Parlament trebuie să legifereze #fărăprivilegii în funcții publice. Pentru că toți suntem egali”, a concluzionat Simonis.

În luna iunie a acestui an, conducerea celor două camere ale Parlamentului a decis scoaterea de pe ordinea de zi a plenului reunit inițiativa USR de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Deputații și senatorii au votat însă proiectul privind impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%, inclusiv a parlamentarilor. Însă majoritatea vor fi impozitate doar cu 10%, fiind sub 7 mii de lei.

Pensiile speciale ale aleșilor naționali diferă în funcție de numărul de mandate, fiind cuprinse între două și 12 mii de lei. Pensia medie este de 5, 8 mii de lei/lună. De pensie specială beneficiază aproape 770 de foști deputați și senatori.

Acest beneficiu a fost introdus în statutul senatorilor și al deputaților în anul 2015.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/