Alfred Simonis, atac dur la adresa celor de la PNL: „Vor să înhaţe tot ce a mai rămas din perlele economiei româneşti! Vor să vândă tot!”

alfred simonis deputat PSD Timis

Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD, aduce acuze grave celor de la PNL, după ce a fost adoptată legea prin care se interzice vânzarea acţiunilor în societăţile unde statul român este acționar, timp de doi ani.

„Nu le mai ajung afacerile cu măști, nu le mai ajung izoletele de 17.000 de euro bucata”, exclamă Simonis! Acesta mai spune că PNL vrea să înhaţe tot ceea ce a mai rămas din perlele economiei româneşti la preţuri de nimic. Acuzele continuă şi în ceea ce priveşte intenţia de vânzare a Aeroportului Bucureşti, care are un profit de 400 de milioane pe an sau CEC-ul. „Vor să vândă tot!”, exclamă Simonis.

„Astăzi votăm o lege iniţiată de colegii de la Partidul Social Democrat prin care interzicem pe o perioadă de doi ani de zile, în care estimăm că va fi o anumită criză, vânzarea acţiunilor, unde statul român este acţionar. În acelaşi timp, cineva ne acuză că încercăm să dăm nu ştiu ce tun să cumpărăm. Păi dacă interzicem să se vândă doi ani, ce să cumpărăm, domnilor? Nu vă mai ajung măştile cu 17.000 de euro bucata sau vizetele? Nu vă mai ajung măştile alea cumpărate de la un butic din Giurgiu cu  12-13 milioane de euro? Nu vă mai ajung tunurile date în fiecare zi? Vreţi să cumpăraţi şi companii la preţuri de nimic? Vreţi să vindeţi Aeroportul Bucureşti care are profit de 400 de milioane pe an? Gândiţi-vă la urmaşii noştri. Suntem mulţi dintre noi taţi de copii mici. Ce vor mai avea din ţara asta dacă acum, când suntem în plină criză, voi vindeţi tot. Ştim că asta este menirea voastră, dar nu o spuneţi aşa de nonşalant, de la tribuna Parlamentului. Atacaţi la CCR orice iniţiativă care aduce un plus de bine în România”, a afirmat Alfred Simonis, liderul deputaţilor social-democraţi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/