Alexandra Rigler, noul director de la Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara

Alexandra Rigler a câștigat concursul organizat de Primăria Timișoara pentru conducerea Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, instituție care va acorda finanțări nerambursabile în domeniile cultură, educație, tineret, sport, mediu și implicare civică și socială.

Alexandra Rigler este din Reșița și are 31 de ani. Are experiență în management și producție culturală, precum și în accesarea de finanțări nerambursabile la nivel local, național și european. Complementar formării de bază în domeniul arhitecturii și urbanismului, Alexandra Rigler s-a specializat în management și antreprenoriat, fiind inițiatoare, coordonatoare și colaboratoare în numeroase proiecte din sectorul cultural și creativ.

„Primăria Municipiului Timișoara a alocat 11 milioane de lei anul acesta pentru finanțări nerambursabile. Centrul de Proiecte va gestiona aceste fonduri extrem de necesare, după un an în care atât sectorul cultural independent, cât și fundațiile și ONG-urile au suferit enorm. Mă bucur că Alexandra Rigler, o persoană respectată în comunitatea timișoreană pentru proiectele pe care le-a gestionat, a decis să se alăture acestui proiect care va da restartul evenimentelor în Timișoara și va canaliza energiile necesare pentru anul 2023, an în care orașul va deține titlul de Capitală Culturală Europeană.”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Alexandra Rigler a activat în echipa Anualei și mai apoi a Bienalei Timișorene de Arhitectură Beta, a cărei coordonatoare a fost pentru cea de-a treia ediție din 2020, în Consiliului Teritorial de conducere al Ordinului Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș, în Comitetul de experți al Premiului European pentru Spațiul Public Urban, în cadrul platformei de colaborare F O R, precum și în diverse ONG-uri.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Combinația optimă de încredere, putere de muncă, deschidere și responsabilitate m-a ajutat până acum să duc la bună îndeplinire proiectele la care m-am angajat. La fel va fi și în cazul Centrului de proiecte.”, a transmis și Alexandra Rigler, noul director al Centrului de proiecte.

În următoarele zile, Centrul de proiecte va anunța și lansarea apelurilor de finanțare pentru sectorul cultural.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/