După ce au făcut un egal la Clinceni, Ripensia Timișoara are ambiții mari și în meciul cu Sportul Snagov. Egalul care a făcut ca Academica să cadă de pe locul 2 pe locul 3 le dă încredere lui Alex Pelici&compania că pot detrona și liderul.
Pelici vede aceste două jocuri ca pe un barometru avînd în vedere că anul viitor Ripensia vrea să se bată la promovare. „Un meci care face parte dintr-un calup cu primele două echipe din serie. Un meci care ne poate da prilejul să vedem unde ne aflăm în comparație cu echipe care vor să promoveze în Liga I. Sperăm să intrăm pe teren cu aceeeși atitudine pe care am avut-o la Clinceni. Va fi un meci în care plecăm cu șansa a doua, dar în teren lucrurile pot fi diferite. Dacă am fi reușit să învingem la Clinceni, ar fi fost 3 puncte la adevăr. În schimb dacă vom pierde acum, pierdem la jocurile disputate pe teren propriu și nu ne dorim lucrul acesta”, a precizat tehnicianul. La Adevăr, Ripensia e la -7.
Pentru acest meci și-a revenit Călin Toma, dar au probleme medicale Zaluschi și Străuț. George Monea este suspendat. Antrenorul știe că tactic va fi un mediu diferit de cel cu Cinceniul. „Un meci care face parte dintr-un calup cu primele două echipe din serie. Un meci care ne poate da prilejul să vedem unde ne aflăm în comparație cu echipe care vor să promoveze în Liga I. Sperăm să intrăm pe teren cu aceeeși atitudine pe care am avut-o la Clinceni. Va fi un meci în care plecăm cu șansa a doua, dar în teren lucrurile pot fi diferite. Dacă am fi reușit să învingem la Clinceni, ar fi fost 3 puncte la adevăr. În schimb dacă vom pierde acum, pierdem la jocurile disputate pe teren propriu și nu ne dorim lucrul acesta”, a mai precizat Pelici despre acest joc.
Partida începe duminică, la ora 11, pe „Dan Păltinișanu” și este televizat.