Ripensia Timișoara stă mai liniștită în clasament, deoarece s-a mai îndepărtat de „linia roșie” a retrogradării. Alexandru Pelici gândește ca un „calup” de meciuri următorul joc, cu Metaloglobus, alături de partidele cu Chindia și Energeticianul. Totuși, atmosfera relaxată se simte, iar miercuri, după antrenament, ziua de naștere a lui Călin Mada a fost sărbătorită cu grătar.
Pentru primul joc cu Metaloglobus, va fi suspendat Gabriel Stoi. „Ne așteaptă un meci împotriva unei echipe care s-a întărit foarte mult în această iarnă. Odată cu schimbarea antrenorului și venirea lui Gyuszi Balint, un antrenor pe care personal îl apreciez foarte, foarte mult. A făcut o treabă foarte bună la Snagov, a lăsat echipa de pe primul loc pentru a încerca marea cu degetul, dacă putem spune așa. Și rezultatele s-au văzut imediat în momentul în care a mers la Metaloglobus. A ridicat acea echipă de la locurile retrogradabile. S-a întărit foarte bine în această perioadă. O echipă cu jucători valoroși, frații Herea, Tomozei, Vâlceanu, Ionescu, Lungu, portarul Iacob. Sunt jucători cu experiență, unii dintre ei, pentru nivel de Liga a II-a, iar alții, chiar la nivel de Liga I. Un meci interesant. Sperăm să facem un joc bun”, a declarat Alexandru Pelici despre meci.
Antrenamemente pe sintetic
Metaloglobus joacă în București pe un teren sintetic. Din acest motiv, Ripensia s-a antrenament săptămâna aceasta și la Baza 2. Acolo, s-a jucat și un amical cu CNPT, câștigat cu 5-0 de roș-galbeni. „Încercăm să facem acomodare cu suprafața de joc. Am făcut și ieri, în jocul cu CNPT. Îi mulțumim lui Cristi Petcu (n.r., antrenor CNPT) pentru ajutorul lui. Astăzi vom face antrenament tot acolo și vineri înaintea meciului de la Balotești vom face un antrenament pe suprafața sintetică”, a punctat Pelici.
Antrenorul și-a făcut calculele pentru următoarele runde. „Suntem două echipe aflate în vecinătate în clasament, diferența este de 2 puncte. E important să reușim să legăm aceste rezultate pozitive. M-aș bucura tare mult dacă am reuși să trecem de seria aceasta, pentru că sunt trei jocuri importante și grele pentru noi în același timp și să încercăm să scoatem cât mai mult puncte din ele. Mă refer la deplasarea de la Metaloglobus, meciul de acasă cu Chindia și deplasarea de la Energeticianul. Chindia încearcă promovarea, Energeticianul a pornit cu acest gând la început de campionat. Vor fi meciuri interesante, meciuri dificile”, aspus Pelici despre următoarea perioadă.
Grătar pentru Călin Mada
Miercuri, echipa a făcut primul antrenament în Ciarda Roșie, după care, jucătorii au savurat și un grătar. Motivul era aniversarea secundului Călin Mada. „Astăzi e ziua lui Călin Mada, antrenorul meu secund. Îi transmitem la mulți ani din partea noastră pe această calea. E o zi mai specială pentru noi și pentru băieți”, a punctat Pelici despre acest aspect.
Partida de la București va începe sâmbătă la ora 11 și nu va fi televizată.
Vesna Anculia Simici a revenit în țară după opt ani petrecuți în Germania. Fire curioasă și foarte curajoasă și-a închipuit doar că lumea e cu mult mai mare decât...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281