Aleșii cărășenilor s-au certat pe bani „de semințe”! Liberalii amenință că nu mai trece niciun proiect important pentru județ!

Consilierii județeni PNL au plecat astăzi, în timpul ultimei ședințe ordinare a anului, în semn de protest față de modul în care majoritatea PSD-PMP a ales să împartă anumite sume de bani UAT-urilor.  

Liberalii și social-democrații s-au înțeles inițial cu privire la rectificarea pozitivă de buget, numai că, astăzi, în plen, consilierul PSD Ioan Crina a propus un amendament. În sensul tăierii unor sume modice de la mai multe primării, întâmplător sau nu liberale, și suplimentarea cu câte 20.000 de lei a sumelor direcționate către primăriile din Bocșa, Gârnic, Fîrliug, Vărădia, Teregova. La fel de întâmplător sau nu, primării pesediste sau PMP-iste! Crina și-a motivat propunerea și a dat asigurări că nu se taie din banii prevăzuți pentru cofinanțarea unor proiecte. A fost însă contrazis de liberalul Jaro Marșalic, care a dat ca exemplu Primăria Slatina Timiș, unde tocmai pentru proiectele de dezvoltare ar fi urmat să fie cheltuiți banii alocați astăzi prin rectificarea bugetară.

Liberalii n-au putut să treacă peste una ca asta și au părăsit sala de ședințe, amenințând prin vocea liderului de grup, Mircea Teodorescu, și a lui Ioan Cojocariu, că de acum încolo consilierii județeni PNL nu vor mai vota proiectele care vizează patrimoniul, proiecte ce necesită votul a două treimi dintre consilieri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/