Echipajul CBRN Timișoara efectuează o misiune de cercetare radiologică într-o zonă de teren cu radioactivitate crescută.
Materialul radioactiv se află în curtea Laboratorului de Igienă a Radiațiilor de pe strada Victor Babeș din Timișoara.
„Cercetarea radiologică s-a efectuat în prezența și sub îndrumarea inspectorului din Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. Echipajul CBRN a balizat zona la limita fondului natural de radiație”, a transmis ISU Timiș.
Pompierii transmit că nu au fost persoane contaminate și nu există risc pentru populație, deoarece zona este în curtea laboratorului.
În același timp, polițiștii au deschis o anchetă.
„Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J Timiș efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, întrucât în curtea Laboratorului de Igiena a Radiațiilor de pe strada Victor Babeș din Timișoara ar fi fost identificată prezenței unei surse de radiații”, a transmis și IPJ Timiș.
Potrivit DSP Timiș, de care aparține laboratorul, au fost făcute mai multe măsurători care au indicat radioactivitate peste medie. Acum, zona rămâne restricționată și se află sub paza Poliției.
„În urma măsuratorilor periodice de radioactivitate ale mediului, efectuate de către personalul Laboratorului Igiena Radiațiilor din cadrul Direcției de Sănătate Publică Timiș s-au constatat depășiri ale nivelului de radioactivitate naturală în zona adiacentă laboratorului, motiv pentru care aceasta a fost balizată, pentru a restricționa accesul . A fost solicitat sprijinul instituțiilor abilitate în acest domeniu, pentru evaluarea situației. La aceasta dată, ancheta se află încă în desfașurare, iar până la finalizarea acesteia, zona rămâne sub supravegherea unui echipaj de poliție”, a transmis DSP Timiș.