Alertă de tuberculoză într-un colegiu din Caraș-Severin

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cadrele didactice de la Colegiul Național „CD Loga” din Caransebeș sunt în alertă după ce au fost informate că o elevă din cadrul liceului a fost depistată cu tuberculoză. Conducerea liceului a luat imediat măsuri de dezinfecție a clasei a XI-a Filologie și a îndrumat atât elevii, cât și profesorii care au predat la clasă să meargă începând de astăzi la medic.

Eleva s-a simțit rău și inițial a fost internată la Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal, însă după analizele medicale, tânăra de 17 ani a fost trimisă în 24 aprilie la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara.

„Noi am aflat abia ieri și asta pentru că am fost în vacanță două săptămâni, iar înainte de vacanță elevii au fost tot ca într-o săptămână de vacanță, fiind Școala Altfel. Diriginta elevei mi-a spus că fata nu prea a trecut pe la școală nici înainte, având multe absențe. Cu toate acestea, noi am luat toate măsurile de precauție și am dezinfectat imediat zona, coridorul și clasa a XI-a Filologie. Acum urmează ca toți elevii să meargă la doctor pentru analizele standard de depistare a tuberculozei”, ne-a declarat directorul unității școlare, Gabriela Pfeifer.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Tuberculoza sau TBC este o boală contagioasă, de obicei, curabilă, provocată de diferite tipuri de microbacterii. Cel mai des, tuberculoza atacă plămânii, dar poate afecta și alte părți ale corpului (pleură, rinichi, peritoneu, piele, ochi, oase etc.). Tuberculoza se transmite prin aer, când persoanele care suferă de forme active de TBC tușesc, strănută sau elimină spută în aer.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/