Alertă cu bombă, la Timișoara. Mobilizare masivă a polițiștilor

banda politie la Timisoara

Polițiștii timișoreni au fost alertați luni seară cu privire la existența unui posibil dispozitiv explozibil amplasat sub un microbuz aflat în cartierul Ciarda Roșie. 

Apelul la 112 a fost făcut de un bărbat care anunța că lângă un microbuz care aparține firmei la care lucrează ar fi amplasat un dispozitiv suspect.

În zonă au fost trimise echipaje de pompieri, polițiști, jandarmi, lucrători SRI și pirotehniști. Verificările au durat mai bine de două ore.

„Polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că, lângă autovehiculul, care aparține firmei în cadrul căreia lucrează, ar fi amplasat un dispozitiv. La fața locului, s-au deplasat pirotehniștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, pompierii ISU Banat, precum și un echipaj SMURD. În urma verificărilor efectuate de către politiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, nu a fost constatată prezența unei substanțe explozive, fiind ridicat un dispozitiv electronic.”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.

Polițiștii vor verifica dispozitivul electronic găsit.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/