Alegeri sănătoase! Cum pot avea elevii lugojeni un stil de viață sănătos, fără tentații alimentare sau de altă natură

Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” implementează, în parteneriat cu organizația „Salvați Copiii”, proiectul „Alegeri sănătoase”. Acesta se adresează copiilor și adolescenților și este organizat pe patru module, respectiv Educație sexuală, Nutriție și exercițiu fizic, Prevenire comportamente de consum substanțe periculoase, Prevenire a violenței și a relațiilor pozitive.

Vor beneficia direct de „Alegeri sănătoase” un număr de peste 100 de elevi ai liceului, sub coordonarea a șase cadre didactice, iar alți 150 de elevi vor beneficia indirect de proiect.

Implementarea proiectului „Alegeri sănătoase” vine ca un răspuns la acceptarea faptului că există în comunitate elevi care au opțiuni alimentare nesănătoase, dar și tentații legate de consumul de substanțe interzise și dăunătoare. Totodată, înclinația către manifestări violente, atât verbale cât și fizice, în rândul copiilor și adolescenților este o realitate. Există dovezi clare că e nevoie de educație pentru sănătate, iar cu ajutorul proiectului se vor căuta soluții la problemele existente, iar profesorii, dar și elevii, își vor forma noi abilități de viață.

Intervenția Salvați Copiii își propune să sprijine dezvoltarea unei culturi școlare de promovare a sănătății copilului, fizică și emoțională, precum și de protecție a acestuia împotriva oricărui comportament violent. Proiectul „Alegeri sănătoase” își propune să transpună valorile de educație și protecție în conținuturi, competențe și activități specifice, destinate tuturor elevilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/