TIMIȘOARA. Consilierul județean Raul Olajos, fost membru USR, se ocupă de crearea unei echipe și a unei platforme pentru alegerile locale de anul viitor. Acestea se vor o soluție atât la Primăria Timișoara, cât și la CJ Timiș.
Consilierul județean ex-USR afirmă că, la această dată, nu se poate afla într-o relație „oficială” cu REPER, partidul înființat de fostul premier Dacian Cioloș, dar „sunt un simpatizant al echipei care conduce REPER la nivel județean și național, explicit asumat de la originile acestei mișcări.”
„Eu sunt în discuții destul de explicite cu conducerea partidului, am primit o propunere de a mă gândi și de a construi o echipă și un proiect pentru Timișoara și pentru județ. Nu este niciun secret că mulți din membri și din conducerea acestui partid mi-au fost colegi în PLUS și în USRPLUS. Rămâne să decidem ce variantă de lucru există în următoarele luni. Probabil într-o lună-două vom avea o soluție, dar vă asigur că vom încerca nu doar să contăm, ci cumva să garantăm că devierile acestea de la profesionalism și transparență pe care am propus-o vor fi din ce în ce mai mici indiferent de cine câștigă primăria și dacă are o șansă REPER cu proiectul și platforma pe care o propune și cu mine în ea va încerca chiar să lupte pentru primărie și pentru conducerea CJT.”, a declarat consilierul județean Raul Olajos, în cadrul unei emisiuni televizate la Europa Nova Timișoara.
În viziunea lui Raul Olajos, niciunul dintre partidele de pe scena politică nu va putea livra pentru Primăria Timișoara, în 2024, un candidat care să satisfacă exigențele tuturor timișorenilor:
„Viziunea mea pentru 2024, din punct de vedere electoral, e mai degrabă o soluție transpartinică. Nu cred într-o soluție punctuală. Nici USR, nici PNL, nici PSD, nici AUR, nici REPER nu pot livra o soluție (…) încât să mulțumească exigențele timișorenilor. Cred într-o soluție în care se grupează mai multe forțe ca să poată să livreze o soluție dincolo de un individ sau altul, o soluție cu adevărat profesionistă. E nevoie de partidele politice pentru că așa e jocul democratic. Ai nevoie de culori, de majorități, așa e legea electorală. (…) Nu exclud, dacă nu se construiesc acele strategii transpartinice, să apară surprize. Statistica arată totuși că primarul în funcție are prima șansă.”
În ce privește poziționarea din prezent a principalelor partide de pe scena politică, Olajos spune că jocul politic este unul „previzibil” și „tranzacțional”.
„Jocul politic, din păcate, e atât de previzibil, de desuet, de tranzacțional încât ajung la concluzia că în spate nu este o mare strategie și o mare pregătire de politici publice și platforme revoluționare în candidaturi și administrație în 2024, ci pur și simplu există o letargie în a-și împărți, organiza liste, listuțe, interese interioare de partid pentru a încerca să maximizeze ce mai pot în 2024. (…) Dacă partidele în interior nu au capacitatea să își promoveze profesioniștii și valorile, cum credem noi că vor putea în zona publică, unde responsabilitatea și presiunea rezultatului e de pe o zi pe alta, să reușească? Și USR-ul și-a arătat limita, din păcate. În trecut și PNL și-a arătat limita. Din păcate, cam toate partidele politice își arată limitele de a ieși din bula culorii ideologice a propriului activ de partid și de a livra ce e mai bun într-o administrație.”, a spus Olajos.