La numai 10 zile de la înscrierea în organizația locală ALDE din Caransebeș, Marian Coduneanu a fost ales președinte executiv al acesteia. Alegerile pentru desemnarea conducerii partidului la nivel local au avut loc în cadrul Adunării Generale.
Pentru cele două mari provocări din 2019, alegerile europarlamentare și alegerile prezidențiale, ALDE Caransebeș trebuie să adune cât mai mulți oameni în partid, aceasta fiind principala preocupare a conducerii organizației, ne-a declarat președintele Matei Dumitru.
„Am încercat să aducem și tineri în partid. Astfel, conducerea organizației a fost completată cu prim-vicepreședintele Emanuel Munteanu și vicepreședintele Petronel Ciobanu, pe lângă președintele executiv Marian Corduneanu. În scurt timp dorim să înființăm și o organizație de femei și de tineret. Noi, în 21 aprilie, împlinim 1 an de la înființare și consider că în acest an am încercat să ne apropiem cât mai multe de cetățeni, de oameni, să aflăm problemele cu care ei se confruntă și să le prezentăm în Consiliul Local, pentru că în acest an am participat la aproape toate ședințele de consiliu. În mare parte, aceste probleme am reușit să le rezolvăm”, a menționat Matei Dumitru.
Reamintim că Matei Dumitru a participat la alegerile locale din 2016 din partea PSD, ca lider al pensionarilor, însă a părăsit partidul după ce a acuzat conducerea social-democrată că nu apleacă urechea la doleanțele pensionarilor și că doar s-a folosit de ei în campanie.
Deși pentru alegerile europarlamentare nu și-a stabilit targetul, ținta principală a Organizației ALDE Caransebeș rămâne o cât mai bună participare la alegerile locale, unde se dorește obținerea a două-trei posturi de consilieri locali.